Doliu imens în România! Tragedie fără margini chiar înainte de Bobotează. O ţară întreagă îl cunoştea

SURSA FOTO: Dreamstime

Comunitatea creștin ortodoxă din România este șocată în sfânta zi de Bobotează. Preotul cunoscut pentru combinezorul său de protecție împotriva COVID-19 a decedat. Părintele Alexandru Militaru era aşteptat la slujba de joi, 6 ianuarie.

Joi, 6 ianuarie, în sfânta zi de Bobotează, doliul s-a așternut peste parohia Comăniţa din judeţul Olt, după ce preotul Alexandru Militaru a decedat la onorabila vârstă de 65 de ani. Acesta slujea acolo de peste trei decenii.

„Astăzi de Bobotează, noi cei din promoţia anului 1980 cu durere în suflet vom conduce pe ultimul drum pe colegul nostru părintele Alexandru Militaru de la parohia Comăniţa. Slujba de înmormântare va fi oficiată de Preasfinţitul Sebastian, episcop al Slatinei şi Romanaţilor, la ora 13,00 .Dumnezeu să-l ierte!“, este mesajul transmis de preotul Marin Bica.

Preotul Alexandru Militaru a decedat în somn

Preotul Alexandru Militaru s-a stins din viață în noaptea de luni spre marţi, 3/4 ianuarie. Decesul ar fi survenit în somn, soţia sa fiind cea care a descoperit totul în jurul orei 3 dimineaţa.

Nefericitul incident a șocat enoriaşii din parohiile Comăniţa şi Schitul Deleni, unde regeretatul preot era de peste 30 de ani. Clericii din parohia auxialiară Schitul Deleni îl așteptau de Bobotează pe preotul Alexandru Militaru să sfinţească apa.

„Trebuia să iasă la pensie în februarie. Le-a şi spus la enoriaşi, când a mers cu botezul la Schitu, că apa sfinţită de Bobotează o face la Schitu, că e ultima dată, biserica e monument istoric şi o face la ei, la parohia auxiliară. N-a mai apucat s-o facă“, au spus surse locale.

Când va avea loc slujba de înmormântare?

Slujba de înmormântare a regretatului preot va fi realizată de episcopul Slatinei şi Romanaţilor.

Va avea loc joi, 6 ianuarie, chiar în ziua în care omul spunea că va sfinţi pentru ultima dată apa de Bobotează, înainte de pensionare.

Părintele Alexandru Militaru, celebru pe internet datorită protecției sale împotriva COVID-19

Sursă: Facebook

În vara lui 2020, omul a devenit cunoscut în toată ţara, după ce o fotografie de la o înmormântare a unui pacient infectat cu Sars-CoV-2 s-a răspândit pe Facebook. În poză era preotul îmbrăcat într-un combinezon de protecţie, peste care și-a pus patrafirul. Atunci el a participat la prima înmormântare a unui om infectat cu coronavirus.

Deşi majoritatea oamenilor l-au ironizat atunci pe preot, acesta a explicat că a fost nevoit să-şi ia toate măsurile de protecţie anti-COVID-19 pe care le-a considerat necesare.

„N-am încălcat niciun canon bisericesc. Trebuie să ne adaptăm la condiţiile în care trăim. Mie familia mi-a transmis că e mort de aşa ceva, eu n-am niciun document oficial, am luat toate măsurile de precauţie, mi-am făcut slujba exact cum trebuie şi cum scrie la carte. Totul se face pe marginea gropii.

E o slujbă mai scurtă, eu am făcut-o în integralitate, pentru că mi-a permis timpul. Am făcut, aşa, o mică pregătire cu participanţii la înmormântare, înainte, au stat şi la 4-5 metri în cimitir, i-am rugat să poarte mască, chiar dacă eram în aer liber, în spaţiu deschis. Am avut acolo persoane care au înţeles“, a spus atunci Alexandru Militaru pentru adevarul.ro.