Îndrăgita actriță Annie Wersching a murit la doar 45 de ani, în urma unei boli nemiloase. Vestea i-a luat prin surprindere pe fanii serialelor precum Star Trek: Picard, Castle, The Vampire Diaries, sau The Rookie.
Annie Wersching, cunoscută cel mai bine pentru rolurile sale din seriale îndrăgite, printre care Star Trek: Picard sau jocul video The Last Of Us, a murit. Vestea decesului actriței Annie Wersching a fost anunțată pentru prima dată online prin intermediul unei pagini GoFundMe inițiată de prietena și colega sa, actrița Ever Carradine.
Pagina GoFundMe, care a fost creată pentru a-l sprijini pe soțul actriței Annie Wersching, Stephen Full, și pe cei trei fii ai lor, Freddie, Ozzie și Archie, a precizat că aceasta a fost diagnosticată cu cancer în vara anului 2020. Carradine a precizat că Annie a vrut să ducă lupta și să se ocupe de problemele sale medicale în privat.
Mesajul tulburător transmis de soțul cunoscutei actrițe
Crunta veste a morții lui Annie Wersching a fost confirmată și de Deadline. Soțul actriței, Stephen Full, i-a adus un omagiu regretatei sale soții.
„Există o gaură în sufletul acestei familii astăzi. Dar ea ne-a lăsat instrumentele necesare pentru a o umple. A găsit minunea în cele mai simple momente. Nu avea nevoie de muzică pentru a dansa. Ne-a învățat să nu așteptăm ca aventura să te găsească. Este peste tot. Și o vom găsi.
În timp ce îi conduceam pe băieții noștri, adevăratele iubiri ale vieții ei, pe aleea și pe strada sinuoasă, ea striga BYE! până când nu ne mai auzea și intram în lume. Încă îl mai pot auzi sunând. La revedere, Buddie al meu”, a scris el.
Actrița Annie Wersching, născută și crescut în St. Louis de părinții Sandy și Frank, este cunoscută pentru rolurile sale din serialele de televiziune 24, Bosch și Timeless, dar în special pentru rolurile importante în Star Trek: Picard și The Rookie.
Annie Wersching, cunoscută mai ales din rolul avut în Star Trek: Picard
Jon Cassar, regizorul și producătorul filmului „24”, i-a adus și un omagiu actriței într-o declarație.
„Inima mea este frântă în mai multe bucăți decât pot număra Annie a venit în lumea mea cu o inimă deschisă și un zâmbet contagios. Arborând un asemenea talent, mi-a tăiat respirația. Annie a devenit mai mult decât o colegă de muncă, a devenit o adevărată prietenă pentru mine, familia mea și pentru fiecare membru al distribuției și al echipei care a lucrat cu ea.
Le va lipsi cu adevărat, atât lor, cât și fanilor cu care își găsea mereu timp să interacționeze. Annie, îți vom simți lipsa, ți-ai lăsat amprenta și suntem cu toții mai buni pentru asta.”, scrie Jon Cassar, conform Deadline.
Actrița a mai avut jucat, pe lângă Star Trek, și în Runaways, Castle, Revolution, Angel, Frasier, General Hospital. De asemenea, ea a asigurat vocea lui Tess pentru jocul video „The Last of Us” din 2013, care tocmai a fost adaptat într-un serial HBO.