Doliu imens! O actriță uriașă tocmai s-a stins din viață. Milioane de români o știau

SURSA FOTO: Dreamstime

Doliu în lumea filmului. S-a stins din viață o mare actriță. Este vorba despre Louise Fletcher, care a câştigat un premiu Oscar pentru un rol care a făcut-o remarcată la nivel mondial.

Doliu în lumea filmului. O celebră actriță americană s-a stins din viață. Este vorba despre Louise Fletcher, care a câştigat un premiu Oscar pentru rolul interpretat în filmul din 1975 „One Flew Over the Cuckoo’s Nest” („Zbor deasupra unui cuib de cuci”).

Anunțul a fost făcut de agentul actriței, David Shaul. Potrivit acestuia, Louise Fletcher a murit la vârsta de 88 de ani, în somn. Totodată, sursa citată precizează și că aceasta s-a stins din viață în prezența membrilor familiei sale în reşedinţa ei din Montdurausse, o localitate din sudul Franţei.

Pe de altă parte, agentul actriței nu a spus care a fost cauza decesului, notează agenţia Associated Press, citată de Reuters.

Louise Fletcher a murit în somn

Ulterior însă, decesul a fost confirmat și de către Andrew Bick, unul dintre cei doi fii ai actriţei. Într-o declarație oferită pentru The Hollywood Reporter, acesta a confirmat moartea mamei sale, Louise Fletcher. Totodată, Andrew Bick a mai spus și că actrița s-a stins din viață vineri din cauze naturale.

Amintim faptul că Louise Fletcher a fost diagnosticată de două ori cu cancer, însă de fiecare dată a reușit să lupte și să învingă această boală nemiloasă.

În ceea ce privește activitatea sa, Louise Fletcher a câştigat premiul Oscar pentru cea mai bună actriţă în rol principal în anul 1976 datorită interpretării nemiloasei asistente medicale Mildred Ratched în filmul „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, o ecranizare regizată de Milos Forman a romanului omonim publicat de scriitorul Ken Kesey în 1962.

Rolul care  a făcut-o celebră pe Louise Fletcher

La acel moment, pelicula a câştigat alte patru premii Oscar și a reușit să se impună și la categoriile „cel mai bun film”, „cel mai bun regizor” (Milos Forman), „cel mai bun actor în rol principal” (Jack Nicholson) şi „cel mai bun scenariu adaptat” (Lawrence Hauben şi Bo Goldman).

În momentul în care a acceptat premiul Oscar, Louise Fletcher a ținut un discurs în care a folosit limbajul american al semnelor pentru a le mulţumi părinţilor ei, care erau surzi, şi le-a mulţumit spectatorilor pentru faptul că au urât -o.

Rolul pe care l-a avut în acel film a fost atât de memorabil încât platforma de streaming Netflix a realizat în 2020 un serial intitulat „Ratched”, care prezintă prima parte a vieţii lui Mildred Ratched, o asistentă medicală devenită răufăcătoare.