Doliu imens! Un mare campion al României s-a stins din viață: Încă mai cred că nu e adevărat

doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

Doliu în lumea sportului! România a mai pierdut un campion. Bărbatul s-a stins din viață la doar 34 de ani, moartea sa șocându-i atât de susținătorii săi, cât și pe prietenii săi. Iată despre cine este vorba.

Doliu în lumea sportului! Sergiu Sabou, culturist de performanță, a murit la doar 34 de ani

Doliu în lumea sportului! Din nefericire, România a mai pierdut un campion.

Este vorba despre Sergiu Sabou, care practica culturism de performanță, câștigând numeroase premii de-a lungul anilor. Acesta a decedat la doar 34 de ani din cauza unor probleme medicale, potrivit informațiilor transmise de Jurnalul de Satu Mare, judeţul natal al regretatului sportiv.

Priveghiul său va avea loc joi, 11 mai 2023, de la ora 19:00, la capela cimitirului ortodox din localitatea Drăgușeni. Înmormântarea sa va avea loc vineri, 12 mai 2023, de la ora 13:00.

Sursă: Facebook, Sergiu Sabou

Premiile câștigate de Sergiu Sabou

De-a lungul anilor, Sergiu Sabou a câștigat următoarele premii:

  • 2016, WBPF International Championship, Transylvania Coup, locul II;
  • 2015, Tiger Classic Cluj, categoria Men’s Bodybuilding +85 Kg, locul I;
  • 2015, Tiger Classic București, categoria Men’s Bodybuilding +85 Kg, locul VI;
  • 2015, Pro Nutrition Grand Prix, categoria Senior 90 Kg, locul IV;
  • 2014, Pro Nutrition Grand Prix, categoria Senior 90 Kg, locul II;
  • 2014, Pro Nutrition Grand Prix, categoria Senior 90 Kg, locul II;
  • 2013, Fitparádé, categoria Men Bodybuilding 90 Kg;
  • 2013, Tiger Classic, men’s bodybuilding +85 kg, locul II;
  • 2012, Pro Nutrition Grand Prix, categoria Senior 90 Kg, locul III;
  • 2011, concursul de juniori Musclemania, locul I;
  • 2010, Campionatul Mondial de Culturism „Fitness NAC 2010“ din San Javier-Murcia (Spania), locul III, categoria Body-building junior open.

Potrivit sursei citate anterior, în 2019, Sergiu Sabou a luat o pauză, iar în 2020 a anunțat, prin intermediul rețelelor sociale, că și-a reluat antrenamentele.

„E oficial! De săptămâna aceasta am început antrenamentele după un an de pauză!“, spunea el în urmă cu trei ani.

„Nu contează unde eşti, dacă este târziu sau dacă nu eşti în cea mai dotată sală, atât timp cât îţi doreşti cu adevărat să te antrenezi”, a mai transmis sportivul cu doi ani în urmă.

Mesaje de condoleanțe pentru familia sa

Mai multe persoane și-au exprimat regretele când au aflat că tânărul sportiv s-a stins din viață. Iată câteva dintre mesajele postate pe Facebook de oamenii care l-au cunoscut:

„Drum lin Sergiu Ilie Sabou, ai fost si vei ramane un om cu caracter, mai tin minte cand veneai la Vasile si faceam antrenamente impreuna, si uite ca asa se duce viata prea repede.”

„Sergiu ne-ai lasat fără cuvinte… Ramâi cu bine, prietene! Dumnezeu să te odihnească în pace!”

„Un băiat de nota 10+ și un sportiv deosebit! Mereu cu un sfat bun… la nevoie… Dumnezeu sa te odihnească în pace Sergiu…”

„Astazi sunt trist si inca mai cred ca nu e adevarat.. Prietenul meu Sergiu Ilie Sabou a murit… Mi e greu astazi nu pot nu fac sport.. Astazi imi plang sportivul meu. Dormi in pace Sergiule… Imi pare rau… Sunt trist si daramat… Cand moare un. CULTURIST…pentru mine care ridic greutati de 37 ani… E O TRAGEDIE…”

„Drum lin spre cer! Condoleante familiei. Dumnezeu sa te odihneasca in pace Sergiu Ilie Sabou.”