Tragedia zilei! Nimeni nu se aștepta la așa ceva. Un mare nume a fost găsit mort în propria casă după șapte luni de zile. Iată despre cine este vorba mai exact și care a fost cauza decesului.
Doliu în Italia! Un jurnalist a fost găsit mort în propia casă, după șapte luni de zile
Italia este în doliu, după ce s-a aflat că Pier Attilio Trivulzio, un jurnalist sportiv de renume, a fost găsit mort în apartamentul să din Novara după ce au trecut șapte luni de când s-a stins din viață.
În ultimii ani de viața sa, Pier Attilio Trivulzio a trăit izolat și nimeni nu s-a interesat de soarta sa. El a fost căsătorit și are un fiu care a emigrat de ani de zile în Anglia, unde lucrează în industria filmului. Marco Pirola, fostul său coleg de muncă, a încercat să mențină legătura cu el, dar ultima dată au vorbit în 2020, în timpul carantinei naționale impusă din cauza pandemiei provocată de coronavirui, când Pier Attilio Trivulzio i-a cerut ajutorul pentru a-și încărca telefonul. Din acea zi, regretatul jurnalist nu i-a mai răspuns nici la telefoane, nici la e-mailuri, așa că Marco Pirola a bănuit că ceva rău i s-a întâmplat.
Într-un final, proprietarii clădirii în care locuia Pier Attilio Trivulzio au trimis pe cineva să vadă ce se întâmplă cu el. După necropsie, s-a stabilit că decesul său a survenit din cauza naturale, cel mai probabil în august 2022, relatează ziarul italian Corriere della Sera.
Despre Pier Attilio Trivulzio
Pier Attilio Trivulzio s-a născut în anul 1940 și a fost jurnalist sportiv de Formula 1, care a colaborat cu mai multe publicații cunoscute din Italia de-a lungul carierei sale. Era cunoscut de foștii colegi drept „Pat”.
„Adio TROMBON VECHI – Din păcate l-am găsit. Și nici măcar nu era atât de departe de noi. În Novara. Stătea întins pe podea de luni de zile într-un apartament pe care o mână caritabilă îl lăsase să-l folosească de ani de zile. Decedat. Pier Attilio Trivulzio a plecat așa cum a trăit întotdeauna. O fantomă. Singur. Așa cum fusese existența lui, care ani de zile a traversat-o pe a mea, mă așteptam la asta. Ne așteptam la asta. Dar doare. Când am fost la L’Esagono, am fost unul dintre puținii care au reușit să-și stăpânească exuberanța jurnalistică care a depășit adesea limitele decenței și uneori ale legii. Era un prost, dar era al naibii de bun.
Doi ani de investigații, pagini întregi despre relația dintre chinezi și ‘Ndrangheta care se concretizase în cutia de ciment din Muggiò numită Magic Movie. Procesele pe care m-a pus să le iau din care am fost mereu achitat grație meticulozității mărturiei sale în sala de judecată și barajului de documente pe care le-a prezentat de fiecare dată. Am atâtea fulgerări în cap acum, sunt sigur că uit de unele. Întotdeauna disperat după bani. Uneori dormea pe bănci într-un parc public sau la gară. „Să fiu la știri”, șopti el, roșind puțin pentru că el și noi știam care este adevărul pe care nu voia să-l spună. El, mult mai în vârstă decât toți, fusese adoptat de redacție, de editor și, de asemenea, de mine.
O zi deja veche apăruse la biroul meu cu o pungă de plastic. „Tot ce mi-a rămas din viață este în ea”. Nu glumea. Era disperat, dar și-a păstrat demnitatea absolută. Fugea de un alt proprietar care nu plătise de luni de zile pentru că nu avea bani. O puseseră la etaj, din redacție, în camera care era biroul meu. Era fericit că cineva era interesat de el. Acea dată a înregistrat pe furiș un judecător, iar reportofonul a pornit în timp ce eram pe banca din fața tribunalului, educand cel puțin o jumătate de duzină de trecători despre interogatoriul care tocmai a avut loc. Și apoi dimineața a murit tatăl meu și l-am găsit stând la masa din restaurantul unde mă dusesem să-mi pun gândurile în ordine. Litru lui de vin și un singur fel de mâncare să nu depășească bugetul.
Pasionat de mașini. Competent în mașini de curse ca puțini alții. Cel mai bun. În zilele Marelui Premiu ajunsese să doarmă în cabina Enel de lângă pistă. Parțial din necesitate doar pentru a fi la punct. Anarhist, uneori înfuriat de o viață petrecută scriind articole. El a zambit. A jucat jocul în acea cazarmă goliardică care era redacția mea. Mai am multe de scris, dar nu pot. Dă vina pe vechea ta gafă. M-ai făcut să plâng… la revedere Pat. Sau poate e doar la revedere…”, a scris recent Marco Pirola pe contul său de Facebook.