Doliu în România! A plecat dintre noi Dr. Ion Bulacu, medic și preot dedicat semenilor săi

O veste cutremurătoare a îndoliat România: Dr. Ion Bulacu, medic primar psihiatru și preot devotat, s-a stins din viață, lăsând un gol imens în sufletele celor care l-au cunoscut și i-au simțit harul.

Spitalul Militar de Urgență „Dr. Ion Jianu” din Pitești a anunțat cu profundă tristețe trecerea sa la Cele Veșnice, subliniind dedicarea exemplară cu care acesta și-a îndeplinit misiunea de-a lungul vieții.

„Cu profundă tristeţe şi durere în suflet, ne luăm rămas bun de la un om cu totul aparte – DR. BULACU ION, cel care şi-a dedicat întreaga viață vindecării trupurilor şi alinării sufletelor. A fost nu doar un medic de excepţie, ci şi un slujitor al lui Dumnezeu, un om al credinţei, al sacrificiului şi al iubirii faţă de aproapele său. (…)

Îl vom păstra mereu în inimile noastre ca pe un model de altruism şi credinţă. Dumnezeu să-l odihnească în pace şi să-l primească în lumina Sa! Sincere condoleanțe familiei şi tuturor celor care l-au iubit şi respectat”, a transmis conducerea Spitalului Militar de Urgență „Dr. Ion Jianu” Pitești.

Dr. Ion Bulacu, medic primar psihiatru și preot devotat
Dr. Ion Bulacu

Despre regretatul preot

Dr. Ion Bulacu și-a dedicat viața îngrijirii celor aflați în suferință, atât prin intermediul profesiei medicale, cât și prin slujirea sa în calitate de preot.

Din anul 2011, el a activat ca medic psihiatru în ambulatoriul Spitalului Militar din Pitești, iar din anul 2012 s-a implicat în organizarea ședințelor medicale lunare ale unității, sub egida Asociației Medicilor și Farmaciștilor Militari din România. Acesta a reușit să îmbine cu o noblețe rară știința medicală cu harul preoției, fiind un sprijin pentru toți cei care i-au căutat alinarea.

Mai mult decât un medic și un preot, el a fost un om al faptelor bune. A participat activ la proiecte umanitare, precum caravana medicală „Uniți sub tricolor prin sănătate”, un program național destinat sprijinirii persoanelor din zone defavorizate. Prin implicarea sa neobosită, a oferit asistență medicală celor care aveau cea mai mare nevoie, demonstrând că devotamentul său față de semeni nu cunoștea limite.

Moartea sa reprezintă o pierdere incomensurabilă pentru colegi, prieteni, pacienți și pentru întreaga comunitate.

Amintirea sa va dăinui prin binele pe care l-a făcut, prin cuvintele sale de încurajare și prin mâna întinsă către cei aflați în suferință. Dr. Ion Bulacu rămâne un exemplu de dăruire și credință, un model de omenie și altruism. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace!