Doliu în Biserică. România a pierdut cel mai iubit părinte: Dacă n-aș fi fost preot, n-aș fi fost nimic

doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

Biserica din România este în doliu. Părintele Mihalache Tudorică, un renumit preot și scriitor din România, s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani. Era membru al Uniunii Scriitorilor și autor a zeci de volume de poezie și proză.

Părintele Mihalache Tudorică s-a stins din viață la vârsta de 74 de ani. Regretatul preot a fost membru al Uniunii Scriitorilor și autor a zeci de volume de poezie și proză.

Acesta fi prohodit în ziua de joi, 29 august, în locul unde L-a slujit pe Dumnezeu la Sfântul Altar. Este vorba despre Biserica „Sfântul Nicolae”, din Ungureni.

Părintele Mihalache Tudorică a scris zeci de volume de poezie și proză

Părintele s-a născut într-o familie numeroasă din Bâlta, județul Dolj. El a urmat Seminarul Teologic de la Craiova. Ulterior, a făcut Facultatea de Teologie din București, unde și-a descoperit pasiunea pentru poezie.

El și-a descoperit talentul și dragostea pentru poezie în timpul studenției. Ulterior, avea să scrie zeci de volume de poezie și proză, fiind și membru al Uniunii Scriitorilor.

Mihalache Tudorică

A fost hirotonit preot în 1971

A fost hirotonit preot în 1971, pe seama Parohiei Mihăița, județul Dolj. Totuși, a rămas acolo doar până în 1974, deoarece au apărut mai multe tensiuni între el și autoritățile comuniste locale, conform Basilica.

Acest lucru l-a costat cariera literară. El și-a putut publica prima carte abia peste 12 ani, în 1986.

„Poezia a apărut în templu: Psalmii, Cântarea Cântărilor, și câtă vreme poezia s-a menținut în Templu, în Biserică, a avut și darul mântuirii. Când a ieșit din Biserică n-a mai mântuit”, relata părintele.

Regretatul părinte spunea că n-ar fi făcut nimic cu viața lui dacă nu ar fi fost preot. În opinia lui, „poezia a făcut casă bună cu preoția”.

„La mine, poezia a făcut casă bună cu preoția, dar, dacă n-aș fi fost în Biserică, dacă n-aș fi fost preot, n-aș fi fost nimic în viața mea…”, spunea el.

A fost profesor la Seminarul Teologic din Craiova

A fost și profesor la Seminarul Teologic din Craiova. Totuși, a renunțat la catedră pentru a se dedica slujirii și scrisului.

Astfel, a obținut de două ori Marele premiu pentru literatură al Uniunii Scriitorilor, cu două dintre volumele sale de versuri. Este vorba despre:

  • „Melancolia Îngerului”;
  • „Ultimul Orb“.

El spunea în trecut că singura lui dorință a fost să trăiască frumos, ci nu să aibă mai multe zile.

„Nu am cerut lui Dumnezeu să sporească zilele mele, ci să mă învețe și să mă ajute să trăiesc frumos”, a relatat Părintele Mihalache Tudorică într-un interviu.

Volumele publicate de părintele scriitor

Acestea sunt câteva din volumele publicate de părintele scriitor:

  • Poezii religioase româneşti, Vol. II (antologie de poezie religioasă românească, 2019);
  • Să vă plâng un cântec sau să vă cânt un plâns (antologie de Psalmi, 2018);
  • Nastrafia (antologie de proză, 2016); Ultimii Psalmi (poezie, 2016);
  • Pâcla (proză scurtă, 2009);
  • Ochiul din ape (poezie, 2009);
  • Adânc pe adânc (antologie de poezie a clericilor membri ai Uniunii Scriitorilor, 2006);
  • Melancolia îngerului (antologie de poezie, 2005);
  • Gavvata (antologie de proză, 2005);
  • Mireasa desculţă (antologie de proză, 2003);
  • Întoarcerea numelui (poezie, 2003);
  • Blestemele (proză scurtă, 2002);
  • Poeme blestemate (poezie, 2000);
  • Bâlciul şi zarafii (pamflete, eseuri, 2000);
  • Ultimul orb (poezie, 1998);
  • Mireasa desculţă (proză scurtă, 1998);
  • Moartea îngerului (poezie, 1997);
  • Catedrala lacrimilor (poezie, 1996);
  • Melancolia îngerului (poezie, 1995);
  • Zboruri lirice (poezie, 1986).