Nelu Stoian, fratele manelistului Florin Salam, s-a stins din viață vineri seara. Potrivit Gândul, acesta era internat la secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase „Matei Bals” din Capitală, de aproximativ două luni de zile, după ce a fost infectat cu noul coronavirus. 

În urmă cu doar câteva zile, familia acestuia era îngrijorată de starea de sănătate a bărbatului, explicând că medicii nu îi țin la curent pe apropiați cu vești legate de modul în care decurge boala.

Tragicul anunț vine din partea unor surse medicale, care au confirmat pentru Gândul că Nelu Stoian a pierdut lupta cu virusul în noaptea de vineri, 25 septembrie.

Medicii nu erau de acord

„Familia lui Florin își dorește să-l ia acasă pe Nelu, dar medicii nu sunt de acord. În ultimele zile, parcă s-a mai ameliorat starea lui, dar rămâne tot gravă. Oricum, medicii au zis că sunt rezervați în ceea ce privește revenirea lui Nelu, așa că acum toată lumea speră într-o minune”, au declarat surse medicale recent.

Un lucru important de menționat este faptul că Nelu Stoian, fratele manelistului Florin Salam, suferea și de alte boli cornice asociate, care i-au agravat starea de sănătate, după ce a fost depistat pozitiv cu COVID-19.

Mai exact, fratele cântărețului suferea de diabet și obezitate și era cardiac.