O nouă tragedie a avut loc în familia mezzosopranei Maria Macsim Nicoară: tatăl regretatei artiste a încetat din viață la vârsta de 80 de ani.
Artista a trecut în neființă la mai bine de șapte luni de când a avut un accident grav în propria casă, iar după ce și-a pierdut fiica la finalul anului trecut, bărbatul a suferit mult.
Tatăl sopranei s-a stins din viață pe 26 septembrie și a fost înmormântat în Cimitirul ”Sf. Petru și Pavel”, chiar în mormântul unde se odihneşte şi fiica sa.
Acesta nu a mai apucat să afle adevărul în legătură cu moartea Mariei Macsim Nicoară, lucru pe care și l-ar fi dorit foarte mult. Pe crucea bărbatului a fost lipită o fotografie cu fiica acestuia, pe care a iubit-o foarte mult.
Artista Maria Macsim Nicoară a decedat, în cursul nopții de 23 spre 24 decembrie 2020 din cauza unei embolii pulmonare, la peste șapte luni de la accidentul controversat pe care l-ar fi avut în propria casă.
Ce spunea tatăl artistei despre decesul fiicei sale
Invitat în cadrul unei emisiuni, tatăl artistei spunea încă nu a aflat cauza decesului suspect al fiicei sale.
„Nici până în prezent nu știm adevărul. E cea mai mare durere pentru moartea copilului în condiții suspecte. A trecut aproape un an de zile de când s-a petrecut acest caz, se presupune că a avut o farfurie în mână și coborând pe scări a avut mai multe fracturi pe scări, de ce farfuria nu s-a spart și a rămas intactă”, a declarat tatăl artistei la Acces Direct, în urmă cu ceva timp.
Amintim că după aproape trei luni de la moartea sa, procurorii ieșeni au schimbat calitatea pe care pianistul Codrin Constantin Nicoară o avea în dosarul morții soției sale.
Mai exact, anchetatorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași l-au consideră suspect pe pianist, după decesul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară. De menționat este faptul că, la finele anului trecut, îndrăgita artistă a murit, după mai multe luni petrecute prin spitalele din Iași. Decizia a fost confirmată ieri de anchetatori.
„Da, este adevărat, în acest caz, persoana are acum calitatea de suspect. Infracțiunea vizată de procurorul de caz este cea de lăsare fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate. Cercetările continuă”, a declarat ieri Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, potrivit bzi.ro.
Cum a murit Maria Macsim Nicoară
Moartea mezzosopranei a fost un adevărat calvar. Maria Macsim Nicoară s-a stins din viață la finele anului trecut, după ce s-a chinuit luni de zile. Aceasta a ajuns la spital în comă, la începutul lunii mai 2020.
„Pacienta în vârstă de 52 de ani avea un traumatism cranio-cerebral, fiind în comă, cu scor de comă Glasgow 5, cu hematom temporal stâng. Aceasta a fost preluată de echipajul SMURD, care a intubat-o și a transportat-o la Secția de Neurochirurgie, în sala de operație. Rudele au declarat că pacienta a căzut pe scară seara și s-a lovit la cap”.
În urma incidentului, procurorii au declanșat o anchetă, pentru a vedea dacă a fost vorba sau nu despre un accident. Așadar, au fost audiați mai mulți martori, rude ale artistei, însă, pentru că Maria Macsim Nicoară nu a putut vorbi, cercetările au rămas în loc și nici măcar după decesul ei nu au fos finalizate.