Zi tristă pentru Nadia Comăneci după decesul unei persoane apropiate din familie. Fost mare campioană a transmis pe paginile de socializare un mesaj emoționant.
Perioadă dificilă pentru Nadia Comăneci. Este doliu în familia fostei mari gimnaste
Nadia Comăneci, una dintre cele mai mari gimnaste din istoria sportului mondial, traversează o perioadă extrem de dificilă după ce socrul său, Harold Connor, a încetat din viață la venerabila vârstă de 93 de ani. Fosta mare campioană a împărtășit vestea tristă cu cei care o urmăresc pe rețelele de socializare, unde a postat un mesaj emoționant în memoria socrului său.
„Odihnește-te în pace, dragul nostru Harold. Ai fost un om minunat și extrem de iubitor. Te iubim”, a scris Nadia Comăneci pe Facebook, exprimându-și astfel durerea și respectul față de tatăl soțului său, Bart Connor.
Pierderea lui Harold Connor reprezintă o lovitură grea pentru întreaga familie, care a fost întotdeauna unită și susținută de valorile puternice pe care le-a cultivat.
Mesaje de condoleanțe primite de Nadia pe rețelele de socializare
Reacțiile nu au întârziat să apară, iar numeroși prieteni, colegi și admiratori i-au transmis Nadiei mesaje de susținere și condoleanțe, arătându-și compasiunea pentru pierderea suferită de familia Connor-Comăneci.
„Îmi pare foarte rău pentru pierderea ta, Nadia. Știu prin ce treci acum. Și eu mi-am pierdut tatăl vitreg acum două săptămâni. Gândurile și rugăciunile mele sunt alături de tine și de Bart.”
„Sunt foarte trist pentru pierderea voastră, Nadia. Vă doresc ție și familiei Conner multă liniște și putere.”
„Dumnezeu să îl odihnească în pace! Gândurile mele bune sunt alături de familia voastră. Fiți puternici!”
Nadia Comăneci s-a căsătorit în 1996 cu Bart Connor, un alt fost gimnast de renume, campion olimpic pentru Statele Unite. Cei doi s-au cunoscut în anii ’70, când erau rivali pe covorul de competiție, dar prietenia lor s-a transformat într-o poveste de dragoste care durează de mai bine de două decenii.
De-a lungul anilor, Nadia și Bart au devenit un cuplu respectat nu doar în lumea gimnasticii, ci și în afara ei, implicându-se în numeroase proiecte filantropice și în promovarea sportului la nivel internațional.