Ultimul antrenor de la Pandurii și fost jucător la Pandurii Târgu Jiu, Florin Bejinaru, a plecat dintre noi. Tragicul anunț a fost făcut chiar de către familia acestuia.
“Azi a încetat să mai bată inima celui care a fost soţ şi tată, Bejinaru Florin Constantin după o grea şi lungă suferinţă. Drum lin către îngeri!”, a anunţat familia regretatului Florin Bejinaru.
Florin Bejinaru a ocupat funcția de antrenor principal al echipei Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2 la începutul lunii februarie a acestui an. Când a aflat că este grav bolnav, acesta a fost nevoit să renunțe la post.
Bejinaru a avut mai multe funcții la clubul Pandurii Târgu Jiu după ce a renunțat la fotbal, printre care cele de antrenor secund, director tehnic și director al Centrului de Copii și Juniori. Înainte de falimentul acestuia, în octombrie 2022, a fost antrenor principal la Târgu Jiu și la echipa de primă clasă din județul Gorj, în Liga a IV-a.
Florin Bejinaru suferea de o tumoare cerebrală
La începutul lunii iulie a acestui an, familia spunea că medicii nu mai au ce să facă în cazul lui Florin Bejinaru și că l-au lăsat să plece acasă de la clinica une era tratat pentru o tumoare cerebrală care recidivase.
La vremea respectivă, sora acestuia a anunțat pe Facebook că „tumoarea i-a recidivat și i-a invadat și emisfera dreaptă, fapt ce a determinat externarea lui pentru a-și găsi liniștea în familie”.
Tot atunci, sora acestuia, Lavinia Bejinaru, a mai spus că oamenii ar trebui să se bucure de prezent și să facă numai ceea ce îi face pe ei fericiți, subliniind că nu ar trebui să se mai îngrijoreze pentru toate nimicurile „pentru că… după cum vedeți: viața se poate termina când ne așteptăm cel mai puțin”.
De când a fost diagnosticat cu o tumoare pe creier la începutul acestui an și a fost operat de urgență la un spital din București, Florin Bejinaru s-a luptat pentru viața lui. Ulterior, acesta a fost nevoit să se trateze la un centru specializat cu ajutorul foștilor colegi de la Pandurii și a prietenilor care au organizat un meci caritabil la Târgu Jiu.