Constantin Anghelache a murit la vârsta de 78 de ani

Fostul președinte al clubului Dinamo București, Constantin Anghelache, s-a stins din viață la vârsta de 78 de ani. Vestea decesului său a zguduit lumea fotbalului românesc, Anghelache fiind o figură proeminentă în cadrul mai multor echipe din țară.

Anghelache și-a început cariera la Dinamo în perioada 1985-1990, unde a fost implicat în managementul echipei. După această perioadă, a fost convins de Mircea Lucescu să se alăture clubului Rapid București, continuând să își construiască reputația în fotbalul românesc.

În anul 2013, Anghelache s-a întors la Dinamo, unde a ocupat funcția de președinte executiv, în timpul mandatului de finanțator al lui Ionuț Negoiță. El a părăsit clubul din Ștefan cel Mare în 2015.

A condus și clubul CSO Tricolorul Breaza

Pe lângă activitatea sa la Dinamo, Constantin Anghelache a fost implicat și la CSO Tricolorul Breaza, club pe care l-a condus între 2001 și 2010. Sub conducerea sa, echipa a obținut două mari performanțe: promovarea în Liga a 3-a în 2001 și promovarea în Liga a 2-a în 2009.

Clubul Tricolorul Breaza a transmis un mesaj de condoleanțe pe rețelele de socializare, exprimându-și regretul pentru pierderea sa.

„Clubul CSO Tricolorul Breaza își exprimă regretul pentru trecerea în neființă a fostului conducător al grupării brezene din perioada 2001-2010, Constantin Anghelache.

Sub conducerea lui Constantin Anghelache echipa de fotbal a reușit două mari performanțe, în anul 2001 a reușit promovarea în Liga a 3-a, iar în anul 2009 a promovat în Liga a 2-a. Condoleanțe familiei și apropiaților!”, a scris clubul pe contul său oficial de Facebook.

Anghelache a fost vorbit despre problemele de la Dinamo, exprimându-și îngrijorarea cu privire la retrogradarea echipei în 2022. El a susținut că retrogradarea a fost, în parte, rezultatul unor decizii greșite luate la nivelul conducerii clubului.

„Iată o situație în care cred acum, că retrogradarea lui Dinamo pe care eu m-am bazat și am spus că poate rămâne doar printr-un miracol, a fost gândită și lucrată de cei de pe acolo în acest sens.

S-a dorit și s-a văzut foarte clar! Un antrenor care a plecat repede să nu fie întrebat”, spunea fostul conducător al „Câinilor” în luna iunie a anului 2022, pentru Fanatik.