Ioan Mangeac, fostul mare portar al Bacăului din anii '80, a murit recent la vârsta de 65 de ani. Fostul fotbalist și-a petrecut ultima perioadă a vieții într-un azil de bătrâni.
Doliu în fotbalul românesc!
Ioan Mangeac și-a petrecut ultimele zile într-un azil de bătrâni din comuna Săucești, județul Bacău. De asemenea, una dintre cele mai recente poze cu fostul mare fotbalist îl arată imobilizat într-un scaun cu rotile, după ce starea de sănătate a acestuia s-a deteriorat rapid.
În ultimii ani când a activat în fotbal, Mangeac a fost antrenor de portari la unul dintre cluburile importante ale vremii, FC Vaslui. Mai apoi, acesta a demisionat de la clubul respectiv în anul 2010, din cauza divergențelor cu antrenorul de atunci, Juan Ramos Lopez Caro.
A îndrumat unul dintre cei mai importanți portari din România
La FC Vaslui, Ioan Mangeac l-a îndrumat pe slovacul Dusan Kuciak, unul dintre cei mai importanți portari din România la vremea respectivă.
Totodată, Dusan Kuciak a adunat 102 meciuri la FC Vaslui și a rămas în relații foarte apropiate cu Mangeac, ținând astfel legătura cu antrenorul și după despărțirea de clubul din Vaslui. Amintim că Mangeac a fost coleg de vestiar cu Gică Popescu.
„Una din marile satisfacții ale carierei mele de antrenor a fost recunoștiința pe care mi-a purtat-o Kuciak pentru modul în care l-am antrenat și în care m-am ocupat de el”, spunea regretatul fotbalist despre Dusan Kuciak. Acesta a vorbit și despre una dintre cele mai mari slăbiciuni ale sașe, punctând că face „tot posibilul pentru a ține paharul cât mai departe de mine”.