Omul de afaceri francez Yves Rocher, preşedintele grupului de cosmetice care îi poartă numele, a murit la vârsta de 79 de ani, sâmbătă, la Paris, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei, citat de 20min.ch.
Purtătorul de cuvânt nu a precizat care a fost cauza decesului celebrului om de afaceri francez.
Născut pe 7 aprilie 1930, la La Gacilly (Morbihan), localitate al cărei primar a şi fost timp de 46 de ani, din 1962 până în 2008, Yves Rocher a ştiut să mizeze pe produsele ecologice înainte ca acest lucru să devină o tendinţă.
Marca Yves Rocher, veche de jumătate de secol
După ce a comercializat prin mica publicitate, în publicaţia Ici Paris, o cremă împotriva hemoroizilor a cărei reţetă i-a fost oferită de o vindecătoare bretonă, el a fondat celebra marcă de cosmetice care îi poartă numele în 1959, sprijinindu-se pe dezvoltarea produselor naturale, făcute din plante – refuzând produsele de sinteză -, şi pe vânzarea prin corespondenţă.
Yves Rocher a lansat în 1965 o „Carte verde a frumuseţii”, tradusă în prezent în peste 20 de limbi străine, şi a deschis un prim magazin în 1969. Anul următor, el s-a lansat în Belgia.
După ce, în 1992, el i-a predat afacerea fiului său Didier, Yves Rocher a preluat din nou conducerea companiei în ianuarie 1995, după moartea accidentală a acestuia.
Afacere de 2 miliarde de euro
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a salutat, sâmbătă, într-un comunicat, memoria acestui „mare om de afaceri francez, inventatorul cosmeticii pe bază de produse vegetale şi pionier al vânzărilor prin corespondenţă”.
Grupul Yves Rocher, prezent în circa 40 de ţări, are o cifră de afaceri de 2 miliarde de euro, fiind pe locul al 18-lea la nivel mondial.
„Sănătos din punct de vedere financiar, rentabil şi cu datorii puţine”, potrivit site-ului său oficial, grupul numără peste 15.000 de angajaţi, aproape 2.000 de magazine şi peste 40 de milioane de clienţi.
Grupul reuneşte mărcile Yves Rocher, Daniel Jouvance, Dr Pierre Ricaud, Isabel Derroisné, Kiotis – dedicată vânzării directe – şi Galerie Noémie, dar şi liniile de îmbrăcăminte Petit Bateau.
SURSA:Mediafax