A murit Robert Machray
Cunoscut publicului din toată lumea pentru rolul din ”Cheers”, precum și din alte numeroase alte sitcom-uri și spectacole de succes de pe Broadway, Robert Machray a murit, duminică, în casa sa din North Hollywood.
Soțul lui Machray, Luigi Camperchioli, a confirmat pentru The Hollywood Reporter că actorul a murit după ce a suferit două accidente vasculare cerebrale și a fost diagnosticat în 2021 cu demență.
„Astăzi, mă gândesc doar la momentele frumoase pe care le-am împărtășit cu Bob. A murit în pace, în casa lui din North Hollywood, după o luptă cu demența”, a scris Camperchioli pe platforma de socializare. „Dragostea și zâmbetul lui vor rămâne mereu în amintirea mea. Rămas bun, inima mea.”
A jucat timp de trei sezoane în cunoscutul serial ”Cheers”
Machray a interpretat rolul șerifului Dobbins în cunoscutul serial ”Cheers” între anii 1990-1993, apărând în mai multe episoade în sezoanele 8, 9 și 11.
De asemenea, a jucat în alte zeci de sitcom-uri de-a lungul carierei sale care s-a întins pe aproape 50 de ani, inclusiv în ”Operation Petticoat”, ”Roseanne”, Susan” și ”Drew Carey”, informează Forbes.
Cheers este un sitcom de televiziune american difuzat pe NBC din 30 septembrie 1982 până în 20 mai 1993, timp de 11 sezoane și 275 de episoade. Serialul fost produs de Charles/Burrows/Charles Productions în asociere cu Paramount Television. Acțiunea serialului are loc în barul cu același nume, din Boston, unde un grup de localnici se întâlnesc pentru a bea, a se relaxa, a socializa și a evada din problemele de zi cu zi.
În centrul serialului se află proprietarul și barmanul șef al barului, Sam Malone, un fost jucător de baseball la Boston Red Sox. Printre personajele principale ale serialului se numără și Frasier Crane, Woody Boyd, Lilith Sternin și Rebecca Howe.
Machray a apărut și în câteva filme cult. A jucat rolul unui profesor nefericit în slasherul ”Cutting Class” (1993), alături de Brad Pitt în primul său rol. A fost Mr. Potter în remake-ul regizat de Arnold Schwarzenegger, ”Crăciunul în Connecticut” (1992). De asemenea, și-a împrumutat vocea unui comandant al bazei imperiale în jocul video ”Star Wars: Rogue Squadron III – Rebel Strike” (2003).
Ultima apariție a fost într-un episod al serialului ”Parks and Rec”.
Alături de rolurile interpretate pe micul și pe marele pe ecran, Machray a jucat pe Broadway în spectacole de marcă precum ”Așteptându-l pe Godot” și în musicalul ”Amdaeus”.
În 2002, Machray a câștigat un premiu Los Angeles Drama Critics Circle pentru rolul actorului-regizor Orson Welles în producția ”Orson’s Shadow”.
Ultima sa apariție a fost într-un episod din 2011 al serialului ”Parks and Rec”.