Doliu în lumea medicală din Arad! Un celebru doctor s-a stins din viață la vârsta de 73 de ani. În urmă cu câteva zile, a postat pe rețelele de socializare un mesaj în care și-a prevestit moartea.
Doliu în comunitatea medicală din Arad! Doctorul Zeno Moldovan s-a stins din viață la vârsta de 73 de ani, cu numai câteva zile înainte de a primi titlul de cetățean de onoare al orașului. Acesta a murit din cauza unui atac de cord. Anunțul a fost făcut de familia sa.
„Cu durere în suflet anunțăm încetarea din viață, în această dimineață, a celui care a fost doctorul Zeno Moldovan”, a anunțat familia medicului.
Doctorul Zino Moldovan și-a prezis moartea
Însă internauții au constatat un lucru de-a dreptul șocant: doctorul Zeno Moldovan și-a prezis moartea. Acum câteva zile, acesta a făcut o postare emoționantă, în care le-a mulțumit celor care au avut încredere în el și celor care i-au fost alături.
„Gânduri de seară!
Mereu tatăl meu îmi zicea: „Caută că dimineață și seară,..cînd te privești, în oglindă, să îți placă ceea ce vezi!”.
Mulțumirea este o decizie de a fi fericit cu ceea ce ai deja. Din păcâte, de obicei, învățăm să fim mulțumiți trăind mult timp nemulțumiți și într-un final ajungem să spunem: „Doamne, nu mai vreau să trăiesc în acest fel”. Dar nu trebuie să fie așa.
Poți alege să fii mulțumit în fiecare zi. Acest lucru valorează mai mult decât toate bunurile materiale pe care le-ai putea acumula într-o viață. „Poţi fi ceea ce vrei să fii. Poţi face ceea ce vrei să faci. Poţi avea ceea ce doreşti să ai.”.
Inconştient sau conştient ne alegem mentori în viaţă. Ştii care este cel mai rapid şi mai natural mod prin care poţi obţine mai mult din ceea ce îţi doreşti? Care este primul pas către viaţa pe care acum probabil o vezi doar că pe un vis? Admiraţia. Nu poţi deveni ceea ce urăşti. E imposibil. Însă poţi deveni ceea ce apreciezi. Admiră oamenii care te inspiră. Admiră oamenii care sunt şi trăiesc ceea ce tu vrei să trăieşti şi să fii. Spune-le asta. Nu ţine doar pentru ține. Vei fi uimit cât de mult se pot deschide către ține.
Medicii lucrează din greu pentru a fi mai aproape de pacienții lor și a-i face să se simtă confortabil. Aceșția au rolul principal în cele mai grele părți ale vieții noastre, cum ar fi boală sau rănirea. Deși nimeni nu vrea să fie sub îngrijirea unui medic în caz de urgență, suntem recunoscători pentru pasiunea, grijă și înțelegerea lor. Un medic bun face aceste situații stresante mai puțin înfricoșătoare.
„Un medic, că oricine altcineva care are de-a face cu ființe umane, fiecare dintre ele unice, nu poate fi un om de știință; el este fie, că și chirurgul, un meșteșugar, fie, că și medicul și psihologul, un artist. Acest lucru înseamnă că, pentru a fi un bun medic, un om trebuie să aibă și un caracter bun, adică, indiferent de slăbiciunile și neajunsurile pe care le poate avea, el trebuie să-și iubească semenii în mod real și să dorească binele lor mai presus de al său” – W. H. Auden.
Nu demult am aflat, …consultând..un sugar, că eu operasem 3 generații în familia să : bunica, fiu, nepot. Acum ceva timp , o persoană ..sensibilă, mi-a amintit că au trecut vreo 24 de ani,..de când i-am operat băiatul. Mi-au rămas…prieteni. Cu asta am rămas, asta este mulțumirea mea, că atunci când am putut..am încercat …să fac bine pacienților, cât am putut,..cât m-am priceput. Credeți-mă,…nu există …Mulțumire mai mare.
Mulțumire
Sunt multe lucruri dragă Tată
Ce pentru mine le-ai făcut
Dar pentru ele niciodată
N-am mulţumit, ci am tăcut.
Atâta binecuvântare
Şi biruinţă Tu mi-ai dat,
Atâta sprijin pentru care
N-am mulţumit, ci am uitat.
Iertare, pace, siguranţă
Din mâna Ta eu am primit,
Curaj, putere şi speranţă,
O, cât de mult Ţi-am mulţumit?
Atâtea inimi iubitoare
Prin care dragoste îmi dai,
Atâtea fraţi, surori cu care,
Merg împreună către Răi!
Dar cea mare bucurie bucurie
Din câte Tu mi-ai dăruit
E viaţa cea din veşnicie-
Şi ce puţîn Ţi-am mulţumit!
Da, mi-ai făcut atâta bine!
Nu merit harul ce-l primesc,
Acum doresc să vin la Ține,
Şi PENTRU TOT SĂ-ŢI MUŢUMESC!
Amin.”, a scris Zino Moldovan pe pagina sa de Facebook.
Cine a fost Zino Moldovan
Dr. Zeno Moldovan a condus Secția de Chirurgie Ortopedică Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad. Pentru activitatea sa prestigioasă, acesta figura pe lista celor propuși de autorități pentru a primi „Titlul de excelență pentru merite profesionale deosebite și pentru interesul consecvent de promovare a Municipiului Arad”.