Doliu imens după ce reputatul fotograf Mick Rock, s-a stins din viață. Potrivit Variety, acesta a murit la vârsta de 72 de ani, în cursul nopții de joi. El a fost cel care a imortalizat de-a lungul carierei staruri precum David Bowie, Queen, Lou Reed, The Stooges şi Sex Pistols.
Tragicul anunț a fost făcut într-o postare pe Twitter, însă până în momentul de față nu a fost precizată care a fost cauza morții acestuia. El. afost totodată și un poet care a făcut de-a lungul carierei sale doar ce iubea.
„Cei care au avut plăcerea de a exista în orbita lui ştiu că Mick a fost mereu mult mai mult decât «Omul care a fotografiat anii ’70». A fost un poet fotograf, o adevărată forţă a naturii care şi-a petrecut timpul făcând exact ceea ce iubea, întotdeauna în felul lui fermecător de scandalos”, se arată în anunţul postat pe contul de socializare.
Mick Rock, care era cunoscut sub porecla „rebelul psihedelic” s-a născut în Hammersmith, Anglia. El a început să facă fotografii încă din perioada adolecenței, în timp ce urma cursurile la Cambridge, unde a documentat concertele locale. De atunci, pasiunea sa pentru fotografie a crescut și mai mult.
Doliu imens! Mick Rock, fotograful vedetelor, a murit
În anul 1972, el l-a cunoscut pe Bowie, care l-a susținut în drumul său, iar o bună perioad de timp, a lucrat ca fotograful lui oficial, realizând unele dintre cele mai emblematice imagini cu Bowie ca Ziggy Stardust.
Totodată, Mick Rock a fost și cel care a produs, dar și regizat videoclipurile pentru piesele „Space Oddity”, „Jean Genie” şi „John, I’m Only Dancing” ale lui Bowie.
Munca sa nu a trecut neobservată. Fotografiile lui se regăsesc pe unele dintre cele mai cunoscute coperte de album din muzica rock, precum „Transformer” şi „Coney Island Baby” ale lui Lou Reed, „Raw Power” al lui Iggy Pop and the Stooges, „Queen II” al trupei Queen, „End of the Century” al grupului Ramones, şi „I Love Rock ‘n Roll” al lui Joan Jett.
De menționat este faptul că, printre artiştii pe care i-a fotografiat pe parcursul carierei se numără Misfits, Snoop Dogg, Lady Gaga, The Killers, Alicia Keys, Miley Cyrus, The Yeah Yeah Yeahs, Queens of the Stone Age, Daft Punk, Black Keys, Hall & Oates şi MGMT.