Este doliu în lumea fotbalului! Un fotbalist de legendă al Angliei şi unul dintre cei mai buni marcatori din acest campionat a încetat din viaţă, la vârsta de 81 de ani.

A murit Jimmy Greaves, campion mondial cu Anglia în 1966 şi unul dintre cei mai prolifici atacanţi englezi

Este vorba despre Jimmy Greaves, fostul atacant al echipei engleze Tottenham Hotspur şi campion mondial cu selecţionata Angliei în 1966, după finala câştigată cu 4-2 împotriva Germaniei de Vest.

Anunţul privind decesul fostului internaţional englez a fost făcut de către reprezentanţii clubului Tottenham Hotspur, transmite agenţia AFP.

“Suntem profund întristaţi să aflăm de decesul marelui Jimmy Greaves. Adresăm condoleanţe familiei şi prietenilor lui Jimmy”, a transmis clubul londonez prin intermediul unui mesaj postat pe Twitter.

A curs apoi cu mesaje din partea jucătorilor şi oamenilor implicaţi în fotbalul din Anglia, inclusiv din partea contului oficial al naţionalei “Three Lions”.

Jimmy Greaves a suferit un accident vascular cerebral în mai 2015, care l-a ţintuit într-un scaun cu rotile şi i-a luat vorbirea aproape de tot. Fostul mare fotbalist a încetat din viaţă, sâmbătă, la locuinţa sa din Danbury.

Sute de goluri marcate în Premier League şi pe locul 4 în clasamentul golgheterilor naţionalei Angliei

Născut în 1940 la Londra, Greaves a debutat la Chelsea în 1957, marcând 125 de goluri în 157 de apariţii, până în 1961.

Cea mai mare parte a carierei şi-a petrecut-o la Tottenham, unde a înscris 266 de goluri în 321 apariţii, între 1961 şi 1970, fiind golgheterul acestei echipe.

La prima reprezentativă a Angliei a avut 57 de apariţii reuşind 44 de goluri, între 1959 şi 1967. Este pe locul 4 în clasamentul golgheterilor all-time ai naţionalei, după Wayne Rooney, Bobby Charlton şi Gary Lineker.

Sursă foto: Dreamstime