Veste tristă în România. Fostul canotor Tudor Ştefan a decedat la vârsta de 77 de ani. Anunțul a fost făcut de Federaţia Română de Canotaj. El este cel care a adus prima medalie de aur la o ediţie a Campionatelor Mondiale în barca de 2+1,
„Federaţia Română de Canotaj anunţă cu tristeţe trecerea în nefiinţă a lui Tudor Ştefan, Maestru Emerit al Sportului, component al echipajului de dublu rame cu cârmaci (2+). Acesta a obţinut, în anul 1970, alături de Petre Ceapura şi Gheorghe Gheorghiu (cârmaci), prima medalie de aur pentru Romania în această probă la un Campionat Mondial (St. Catharines, Canada). Tudor Ştefan a fost şi medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Munchen din 1972, alături de Petre Ceapura şi Ladislau Lovrenschi. Drum lin către stele!”, se arată într-o postare pe pagina oficială de Facebook a FRC.
Tudor Ștefan, unul dintre primii mari campioni
De asemenea, Clubul Sportiv Dinamo deplânge dispariţia fostului campion mondial. Ei au amintit performanțele înregistrate de fostul canotor.
„Tudor Ştefan, unul dintre primii mari campioni ai canotajului românesc, a murit la vârsta de 77 de ani. Clubul Sportiv Dinamo deplânge trecerea la cele veşnice a campionului mondial şi medaliat olimpic la canotaj Tudor Ştefan.
Născut pe 3 martie 1943, Tudor Ştefan a fost unul dintre primii mari campioni ai canotajului dinamovist.
Maestru emerit al sportului, Tudor Ştefan a câştigat prima medalie de aur pentru România la un campionat mondial. S-a întâmplat în 1970, la 2+1 rame, alături de Petre Ceapura şi Ladislau Lovrenschi (cârmaci). În aceeaşi formulă au câştigat şi bronzul olimpic în 1972, la Munchen. Drum lin, campionule”, se precizează în mesajul CS Dinamo de pe pagina oficială de Facebook.
În luna octombrie a anului trecut, s-a încheiat Campionatul European de canotaj care a avut loc la Poznan. Echipa României s-a întors acasă cu șase medalii, dintre care patru sunt de aur.
În cadrul Capionatului European de canotaj, România a venit cu patru medalii de aur obținute de echipajul de dublu rame feminin (Adriana Ailincăi, Iuliana Buhuş), dublu rame masculin (Ciprian Tudosă, Marius Cozmiuc), dublu vîsle feminine (Simona Radiş, Ancuţa Bodnar) și opt plus unu feminin (Maria-Magdalena Rusu, Viviana-Iuliana Bejinariu, Georgiana Dedu, Amalia Bereş, Ioana Vrînceanu, Maria Tivodariu, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu, Daniela Druncea).