Este vorba despre jucătorul slovac de hochei Duşan Paşek, în vârstă de 36 de ani. Acesta a fost găsit vineri, 5 noiembrie, spânzurat în locuinţa sa din apropierea Bratislavei.
Doliu în lumea sportului! S-a sinucis la doar 36 de ani. Era fiul unui jucător renumit
Amintim că fostul jucător în vârstă de 36 de ani activa în cadrul grupării Bratislava Capitals. Totodată, tragedia a avut loc după ce clubul a suferit o altă lovitură, când jucătorul Boris Sádecký a murit la 24 de ani, la câteva zile după ce s-a prăbuşit subit pe gheaţă în timpul unui meci oficial.
Potrivit celor scrise de sport.cz, Duşan Paşek era fiul legendarului Duşan Paşek, care a evoluat în Liga Profesionistă Nord-Americană (NHL), pentru Minnesota North Stars şi care a fost vicecampion olimpic cu naţionala Cehoslovaciei, în anul 1984.
Legendarul jucător a câştigat titlul mondial cu echipa reprezentativă, un an mai târziu. Acesta a jucat 196 de meciuri pentru naționala Cehoslovaciei și a marcat 59 de goluri.
tatăl tânărului jucător a murit subit în 1998
De asemenea, tatăl tânărului jucător a fost şi preşedinte al Federaţiei Slovace de Hochei, dar a murit subit în 1998, după ce s-a împuşcat în propria locuinţă, la doar 37 de ani, când fiul său avea doar 13 ani.
Cauzele sinuciderii sale nu au fost niciodată cunoscute, aşa cum rămâne un mister şi motivul pentru care fiul său a ales să-şi pună capăt zilelor, scrie sursa menționată.
Un alt sportiv cunoscut a murit recent
Amintim că tragedia care a avut loc revent vine în contextul în care hocheistul slovac Boris Sadecki a încetat din viaţă miercuri, la cinci zile după ce s-a prăbuşit pe patinoar. Boris Sadecki, care avea doar 24 de ani, a fost reanimat de urgenţă pe gheaţă, înainte de a fi transportat la spital, meciul fiind oprit definitiv după acest incident.
Boris Sadecky a fost internaţional slovac de juniori. În urmă cu câteva luni, mai exact în vară, el a semnat cu Bratislava Capitals. Înaintea acestui moment decisiv din cariera sa, el a evoluat anterior la echipele HC Slovan Bratislava şi Dukla Trencin.
„Cu tristețe profundă în inimile noastre și regret, anunțăm moartea jucătorului nostru Boris Sádecki. Exprimăm sincerele noastre condoleanțe familiei și prietenilor săi. Nu vom publica mai multe informații în acest moment, la rugămintea familiei lui Boris. Cerem tuturor să respecte intimitatea familiei Sádecki”, a declarat Dušan Pašek, directorul clubului Bratislava Capitals.