Un tânăr culturist și influencer de fitness a murit în timpul unui antrenament, după ce o greutate de 298 kilograme i-a căzut pe gât. Influencerul avea numai 33 de ani.
Influencerul de fitness Justyn Vicky și-a pierdut viața la numai 33 de ani în urma unui teribil accident petrecut pe 15 iulie. Acesta a vrut să ridice o greutate de 208 kilograme, însă aceasta i-a picat pe gât.
Influencerul Justyn Vicky a murit la numai 33 de ani
Potrivit The Sun, Justyn Vicky, care avea 33.000 de urmăritori pe Instagram, se antrena într-o sală de sport din Sanur, Bali.
Culturistul a fost transportat de urgență la un spital local cu gâtul rupt și cu o compresie critică a nervilor vitali, care fac legătura cu inima și plămânii. În ciuda eforturilor depuse de chirurgi, a murit după o operație de urgență.
A murit și Gustavo „the Freakin’ Rican” Badell
Tot pe 15 iulie, lumea sportului a mai suferit o pierdere. Culturistul Gustavo „the Freakin’ Rican” Badell, cel care s-a confruntat cu unii dintre cei mai mari culturiști din toate timpurile și a terminat de două ori pe locul trei în prestigioasa competiție Mr. Olympia, a murit, din păcate, la vârsta de 50 de ani.
Detaliile legate de deces sunt momentan neclare. Concurentul și prietenul său Eddie Abbew a confirmat vestea joi și a împărtășit fotografii cu bărbații împreună în timpul carierei lor de culturism.
„M-am trezit în această dimineață cu informația că Gustavo a decedat. Inima mea este alături de familia și prietenii să. Gustavo era cu zece ani mai tânăr decât mine. Este întotdeauna trist când o persoană tânără este luată cu mult înainte de vreme. Odihnește-te în pace Gustavo și să știi că îți vom simți lipsa”, a scris Eddie Abbew.
Badell și-a început cariera de culturist la vârsta de 19 ani și a câștigat prima sa competiție în 1991, la Campionatul de culturism pentru juniori din Caraibe.
A continuat să participe la multe competiții uriașe, inclusiv la Atlantic City Pro, pe care l-a câștigat, la Ironman Pro, Arnold Classic și la Campionatul Mondial Pro.
Cele mai emblematice momente ale sale au avut loc în 2004 și 2005, când a terminat pe locul al treilea la Mr. Olympia, chiar în spatele lui Ronnie Coleman, de la G.O.A.T. Bodybuilding (8 titluri consecutive la Olympia) și Jay Cutler (a câștigat 4 Olimpiade).