Doliu în lumea sportului. Rab Wardell a murit după ce a câștigat titlul de elită masculină în ciclism
Rab Wardell a câștigat duminică (21 august 2022) titlul de elită masculină la Kirroughtree Forest din Dumfries & Galloway, depășind mai multe probleme pentru a câștiga în turul final. Victoria sa a fost descrisă de către Federația Britanică de Ciclism drept „o demonstrație de rezistență incredibilă”.
Din nefericire, marele ciclist s-a stins din viață la 37 de ani, la doar câteva zile după ce a câștigat Campionatul MTB XC din Scoția. Federația de Ciclism din Scoția a confirmat marți seară că Rab Wardell a murit în somn. Luni seară, marele ciclist a avut ultima sa apariție televizată. Acesta fusese invitat la emisiunea TV „The Nine” de la BBC Scoția pentru a vorbi despre victoria sa.
„Federația de Ciclism din Scoția este devastată să confirme vestea că ciclistul internațional de munte și fost angajat, Rab Wardell, a murit astăzi (n.r. 23 august 2022). Avem foarte puține informații în această etapă, dar transmitem dragostea și sprijinul nostru familiei, prietenilor și tuturor celor din comunitatea ciclismului care l-au cunoscut. Vă rugăm să respectați confidențialitatea familiei lui Rab în acest moment incredibil de trist”, a transmis Federația de Ciclism din Scoția.
Partenera sa, ciclista pe pistă Katie Archibald, a anunțat miercuri că marele campion a suferit un „stop cardiac” marți dimineață.
„Cred că ați auzit că Rab a murit ieri dimineață (n.r. – marți dimineață). Încă nu înțeleg ce s-a întâmplat, dacă este real, de ce a fost luat acum dintre noi – atât de sănătos și fericit. A intrat în stop cardiac în timp ce eram în pat. Am tot încercat, paramedicii au sosit în câteva minute, dar inima i s-a oprit și nu l-au putut aduce înapoi”, a scris Katie Archibald pe contul ei de Twitter.
I think you’ve heard that Rab died yesterday morning.
I still don’t understand what’s happened; if this is real; why he’d be taken now – so healthy and happy.
He went into cardiac arrest while we were lying in bed. I tried and tried, and the paramedics… /1
— Katie Archibald (@_katiearchibald) August 24, 2022
Doliu în fotbalul românesc. A murit fostul portar Ioan Bucu
Vă amintim că, recent, și țara noastră a pierdut un mare nume din lumea fotbalului. O mare legendă a fotbalului românesc a încetat din viață. Este vorba despre fostul portar Ioan Bucu, cel care a jucat pentru Politehnica Iaşi şi Dinamo Bucureşti, dar şi pentru echipa naţională.
Fostul mare sportiv s-a stins din viață la vârsta de 66 de ani, iar tragicul anunț a fost făcut de clubul de totbal Politehnica Iaşi. Într-un postare publicată pe site-ul oficial, sursa citată confirmă decesul fostului mare portar, care a evoluat şi în echipa naţională a României.
Ioan Bucu s-a născut la Săveni, judeţul Botoşani, iar cariera sa în fotbal a început-o la echipa locală, Tractorul. Tatăl său a fost cel care l-a îndrumat să meargă mai departe, drept urmare, câțiva ani mai târziu, Ioan Bucu a ajuns la Iași pentru studii, iar în scurt timp a devenit și portar la echipa de fotbal din Copou.
La un moment dat, el povestea că prioritățile sale au fost fotbalul, studiile și familia. „Mereu mi-am ghidat principiile după cei trei «F»: fotbal, facultate şi familie. Sportul-rege este pasiunea vieţii mele, dar studiile şi familia sunt viitorul“, spunea Ion Bucu într-un interviu acordat în 2009.