Un mare campion a încetat din viaţă, la vârsta de 77 de ani, după ce s-a luptat timp de mai mulţi ani cu cancerul, dar şi cu demenţa. Avea acasă o vitrină plină de medalii, dar a activat şi în conducerea Federaţiei internaţionale de profil.
E doliu în lumea sportului mondial: legendarul luptător suedez Pelle Svensson, dublu campion mondial, a trecut în nefiinţă la vârsta de 77 de ani, după cum anunţă Federaţia suedeză de lupte, citată de Reuters.
O carieră impresionantă
Pelle Svensson (pe numele său real Per Oskar Svensson) a cucerit cele două titluri mondiale la lupte greco-romane, în anii 1970 şi 1971. Sportivul suedez avea în palmares şi o medalie olimpică de argint, obţinută la Jocurile Olimpice din 1964, desfăşurate la Tokyo.
Suedezul a câştigat, de asemenea, două medalii de aur (1969, 1970) şi trei de bronz (1966, 1967, 1968) la Campionatele Europene.
Pelle Svensson a debutat ca luptător în anul 1955, fiind de 17 ori de campion al Suediei la lupte greco-romane, prima oară în 1962, la categoria 100 kg.
Preşedinte al Federaţiei de lupte din Suedia, dar şi avocat
După retragerea din activitate, Svensson a ocupat funcţia de preşedintele Federaţiei de lupte din ţara sa, între 1993 şi 1998, precum şi pe cea de membru al board-ului Federaţiei internaţionale de lupte (FILA). El a activat totodată ca avocat, fiind implicat în câteva cazuri răsunătoare în Suedia.
În ultimii ani, Pelle Svensson s-a luptat cu un cancer, suferind şi de demenţă, după cum a dezvăluit într-un interviu acordat presei din Suedia.
Doliu săptămâna această şi în fotbalul mondial
Lumea sportului mondial a fost îndurerată şi în urmă cu câteva zile, când s-a aflat despre decesul lui Gerard Houllier, fost selecţioner al Franţei. Acesta a decedat, luni, la vârsta de 73 de ani, anunţă presa din Hexagon. Este doliu uriaș în Franța, dar și în Marea Britanie, acolo unde francezul a scris istorie pe banca tehnică a lui Liverpool.
Fostul tehnician suferise o operaţie la aortă, în urmă cu câteva zile. Ca antrenor, el a debutat în prima ligă franceză la Lens, apoi a mai pregătit echipele PSG, Liverpool, Olympique Lyon şi Aston Villa.
La prima reprezentativă a Cocoşului galic, el a fost mai întâi secundul lui Michel Paltini, între 1988 şi 1992, şi principal, între 1992 şi 1993. Din nefericire, el rămâne în istoria selecţionerilor francezi cu ratarea calificării la CM-1994, când, deşi avea nevoie de numai un punct în ultimele două partide din preliminarii pentru a ajunge la turneul final, Franţa a pierdut, acasă, atât în faţa Israelului, scor 2-3, cât şi a Bulgariei, scor 1-2.
Houllier a câştigat campionatul cu PSG, în 1985, având o echipă din care făceau parte jucători ca Bats, Fernandez, Rocheteau, Susic.
Cu Liverpool, a obţinut Cupa Angliei, Cupa Ligii, Cupa UEFA şi Supercupa Europei, în sezonul 2000/2001, şi din nou Cupa Ligii, în 2002/2003. Ca antrenor al formaţiei din Lyon, Houllier a fost de două ori campion al Franţei, în 2006 şi 2007.