Un mare actor s-a stins din viață! Este vorba despre Felix Arțuche, unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai Teatrului de Păpuși din Baia Mare. Anunțul a fost făcut de Teatrul Municipal Baia Mare, pe pagina de Facebook.
„Teatrul Municipal Baia Mare anunță cu nespusă tristețe dispariția prematură a colegului și prietenului nostru, Felix Arțuche, unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai Teatrului de Păpuși, pe care l-a slujit cu talent, farmec și dăruire vreme de patru decenii, dând viață, în tot acest timp, unor personaje ce vor rămâne, alături de creatorul lor, în memoria veșnică a copiilor, părinților și bunicilor de pretutindeni.
Cele mai recente spectacole în care a jucat și a fost aplaudat de mii de copii sunt: „Fata babei și fata moșneagului”, „Isprăvile lui Păcală”, „Degețica”, „Locomotivioara leneșă”, „Punguța cu doi bani”, „Hänsel și Gretel”.
Colectivul Teatrului Municipal Baia Mare transmite condoleanțe familiei îndurerate. Drum lin spre stele, Felix!”, a scris Teatrul Municipal Baia Mare, într-o postare pe Facebook, alături de fotografia actorului.
Un mare actor român de teatru şi film a încetat din viaţă şi în urmă cu o lună
Un celebru actor, cunoscut de publicul din România pentru activitatea sa pe scena de teatru, dar şi din peste 30 de filme, a încetat din viaţă la vârsta de 84 de ani, la jumătatea lunii aprilie.
Este vorba despre Remus Mărgineanu. Anunţul trist a fost făcut atunci pe pagina de Facebook a Teatrului Naţional din Craiova.
„Primim o veste extrem de tristă astăzi: a încetat din viață actorul și profesorul Remus Mărgineanu, societar de onoare al Naționalului craiovean.
Domnului Mărgineanu îi datorăm înființarea școlii de teatru din Craiova.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au scris foştii săi colegi.
O impresionantă carieră în teatru şi film
Remus Mărgineanu împlinise 84 de ani în urmă cu aproape o lună de zile înainte să moară. Actorul s-a născut pe 22 martie 1938 în Cugir.
Pe lângă nenumăratele piese de teatru în care a jucat pe scena Teatrului Naţional din Craiova, cunoscutul actor român a putut fi văzut şi în mai bine de 30 de filme, printre care Buzduganul cu trei peceți (1977), Pentru patrie (1978), Vlad Țepeș (1979), Drumul oaselor (1980), Undeva în Est (1991) sau Păcatul (1992), potrivit Cinemagia.
Ultimul film în care a putut fi văzut Remus Mărgineanu este Cardinalul (2019), povestea episcopului Iuliu Hossu şi a altor conducători ai Bisericii Greco-Catolice, arestați și închiși în penitenciarul de la Sighet în anii ’50.