Doliu în lumea teatrului din România. Un cunoscut actor s-a stins din viață. Este vorba despre actorul de teatru Valentin Ivanciuc, care timp de 20 de ani a jucat pe scena Teatrului de Vest din Reșița.
Doliu în lumea teatrului după ce actorul Valentin Ivanciuc încetat din viață. Tragicul anunț a fost făcut astăzi, de Teatrul Național din Timișoara, într-o postare pe pagina de Facebook.
Potrivit sursei citate, actorul a murit duminică, 27 iunie, iar cauza morții nu a fost încă precizată. Valentin Ivanciuc a jucat timp de 20 de ani pe scena Teatrului de Vest din Reșița, iar mai apoi s-a alăturat trupei Teatrului Național din Timișoara, unde a interpretat mai bine de 50 de roluri.
Valentin Ivanciuc a jucat peste 50 de roluri
„Cu tristețe, Teatrul Național din Timișoara anunță că actorul Valentin Ivanciuc (29.04.1951 – 27.06.2021) a trecut în neființă. După două decenii în care a fost actor al Teatrului de Vest din Reșița, în 1996, Valentin Ivanciuc s-a alăturat trupei Teatrului Național din Timișoara, pe scenele căruia a jucat peste 50 de roluri în următorii 22 de ani”, transmit reprezentanții Teatrului Național din Timișoara, pe Facebook.
Acesta urmează să fie înmormântat în cursul zilei de miercuri, 30 iunie, la cimitirul din cartierul Ronaț.