Cauza morții nu a fost făcută publică. Paul & Paula a ajuns pe locul 1 în 1963, cu melodia „Hey Paula”, scris de Hildebrand și cântat în colaborare cu partenera sa, Jill Jackson. Piesa a fost lansată în 1962 și a ajuns pe primul loc în două topuri Billboard – Hot 100 și Hot R&B Singles – în luna februarie 1963, informează Variety. Succesul celor doi a fost, însă, unul scurt.
Succesul lor a fost unul de scurtă durată, deoarece toate cele patru melodii pe care Paul & Paula le-au împins în Hot 100 au aterizat acolo în anul 1963. Continuarea la „Hey Paula”, cântecul „Young Lovers”, a fost singurul lor hit de top 10, ajungând doar pe locul 6. În același an, au lansat trei albume.
Au fost parteneri doar pe scenă
Ray Hildebrand și Jill Jackson au fost parteneri doar de scenă, neavând o relație sentimentală, așa cum au crezut mulți la acea vreme. Jackson era nepoata bărbatului care conducea o pensiune în care a locuit Hildebrand în anii studenției. Din 1965 Paul & Paula au mers pe drumuri separate, dar au lansat, sporadic, alte single-uri, până în 1970.
Ocazional, s-au reunit pe scenă, la spectacole cu public sau la evenimente speciale. Hildebrand și-a continuat cariera abordând genuri ale muzicii creștine contemporane, înregistrând chiar un album intitulat „He’s Everything to Me”, în 1967, și cântece precum „Say I Do” și „Anybody Here Wanna Live Forever?”. În anii ’80, a format un duet, numit ”Land & Hildebrand”, alături de artistul Paul Land.
Inițial, au ales numele de scenă „Ray și Jill”
Născut în Joshua, Texas, în 1940, Hildebrand urma Colegiul Howard Payne când a cunoscut-o pe Jackson. Inițial, au ales numele de scenă „Ray și Jill”. Schimbarea numelui formației a devenit inevitabilă după ce au înregistrat „Hey Paula” și au devenit foarte cunoscuți. Cântecul, care s-a bucurat de un succes uriaș, a fost inspirat de un bun prieten al artistului, a cărei logodnică se numea Paula.
„Hey Paula” și-a petrecut toată luna februarie 1963 pe locul 1 în topul Hot 100. „Hey Paula” și-a petrecut toată luna februarie 1963 pe locul 1 în topul Hot 100. În acea perioadă, Paul & Paula s-au alăturat turneului ”Caravan of Stars” al lui Dick Clark. În afară de acest hit, niciunul dintre cântecele înregistrate de ei nu a fost exploatat la maximum.
În plus, nici unul dintre cele trei albume pe care le-au înregistrat pentru Philips – „Paul & Paula Sing for Young Lovers”, „We”ll Go Together” și un album de Crăciun, „Holiday for Teens”, nu a fost lansat oficial pe CD în America.
În 2012, Ray Hildebrand și Jill Jackson s-au reunit pentru a se ține de mână și a cânta hitul care le-a adus celebritatea, la fosta facultate, numită acum Universitatea Howard Payne. Hildebrand a participat la emisiunea lui Ray Stevens din 2022, cântând „Hey Paula”, alături de trei vocaliste.
„Mi-am dat seama că Bunul Dumnezeu încerca să mă învețe ceva”
De-a lungul vieții, artistul și-a manifestat constant credința puternică în Dumnezeu. Pe site-ul său, el a scris despre trecerea la muzica gospel, spunând:
„M-am săturat să caut în această lume ceva ce nici măcar nu eram sigur că mi doresc. Înregistrasem un album de succes, dar banii din drepturile de autor scădeau. Nu mă vedeam dedicându-mi viața bancurilor proaste și cluburilor de noapte. Pentru ce? Atunci am început să citesc din nou Biblia. Am fost crescut într-o familie creștină, dar nu mi-am pus niciodată întrebări reale despre viață sau despre credința mea. Atunci mi-am dat seama că Bunul Dumnezeu încerca să mă învețe ceva”.
În urma sa rămân cei doi copii – o fiică, Heidi Sterling, și un fiu, Mike Hildebrand.