Moartea sa a fost confirmată de Chuck ver Straeten, fost student și prieten de familie, care a stat la căpătâiul lui Berger până în ultima clipă. Cauza decesului a fost o complicație apărută după o intervenție chirurgicală gastrointestinală, scrie WRTI.
A făcut parte din primul val de muzicieni europeni care au ales stilul free jazz
Născut și crescut în Germania, Berger a făcut parte din primul val de muzicieni europeni care au ales stilul free jazz în anii 1960. Descoperirea sa a venit în 1965, când, ca vibrafonist, s-a alăturat trupei trompetistului Don Cherry din Paris; anul următor a călătorit în Statele Unite pentru a colabora la albumul ”Cherry Symphony for Improvisers”.
Și-a făcut propriul debut câteva luni mai târziu și și-a creat o casă de producție în Statele Unite, care a funcționat timp de șase decenii.
„Unul dintre cei mai subestimați muzicieni din toate timpurile”
Pe lângă Don Cherry, Berger a colaborat cu basistul Dave Holland, cu toboșarii Jack DeJohnette și Ed Blackwell și saxofoniștii Lee Konitz, Ivo Perelman și Ornette Coleman. Acesta din urmă a fost sursa sa de inspirație, devenind ulterior mentorul său și având o influență evidentă în stilul muzicii de vibrafon: hard-swinging și blues. Berger a fost și un pianist desăvârșit, cu un stil armonios și cald, dar nu mai puțin explorator sau melodic.
„Din păcate, a fost unul dintre cei mai subestimați muzicieni din toate timpurile”, spune basistul Michael Bisio, un alt colaborator frecvent.
Cea mai mare realizare a lui Berger a fost cea de instructor
Cea mai mare realizare a lui Berger a fost cea de instructor. Împreună cu soția sa, vocalista Ingrid Sertso, și de Coleman, a co-fondat Creative Music Studio, producând ateliere muzicale și concerte în toată zona Woodstock, înainte de a-și cumpăra o proprietate la poalele Catskill. Creative Music Studio încuraja tinerele talente, muzicieni dornici să improvizeze și să-și dezvolte propria estetică melodică, dincolo de genuri, tradiții și granițe internaționale.
Sute de înregistrări ale concertelor CMS, arhivate la Biblioteca Universității Columbia
Din 1972 până în 1984, a oferit ateliere de instruire, cursuri intensive de master și a regizat sute de spectacole live. CMS a fost considerată o școală unică de muzică creativă contemporană. Sediul din Woodstock, New York, s-a închis în 1984, dar CMS a supraviețuit sub forma unor ateliere „World Jazz Encounters” organizate în întreaga lume; Sertso Recording Studio din Woodstock (pe care Berger și Sertso l-au fondat în 2004). Peste 500 de înregistrări ale concertelor CMS sunt arhivate acum la Biblioteca Universității Columbia.
A creat un soi de frăție
Berger a predat la Universitatea de Muzică și Arta Spectacolului din Frankfurt și la Universitatea din Massachusetts Dartmouth, timp de mai mulți ani, înainte de a reînvia CMS, în 2013. „Ceea ce Karl și Ingrid au creat a fost un loc de unic”, spune ver Straeten. „A reușit să reunească oameni din toată lumea, a creat un soi de frăție. Karl încuraja pe toată lumea să facă muzică și să exploreze tehnici noi muzicale”, a mai spus ver Straeten.
Karl Hans Berger s-a născut pe 30 martie 1935, în Heidelberg, Germania. A început să cânte la pian la vârsta de 10 ani. După ce s-a stabilit la New York, în 1966, a devenit un personaj-cheie pe scena muzicală de avangardă, lucrând cu Cherry, Roswell Rudd, Carla Bley și John McLaughlin.