Doliu în muzică. A murit un zeu al muzicii. A fost un „războinic al drumurilor”

doliu, deces, moarte

SURSA FOTO: Pexels

John Mayall, legendarul pionier al blues-ului britanic și Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic, a decedat la vârsta de 90 de ani, conform BBC.

A murit John Mayall, legendar pionier al blues-ului britanic

John Mayall, legendarul pionier al blues-ului britanic și Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic, a decedat la vârsta de 90 de ani, potrivit BBC. Cunoscut pentru influenta sa trupă Bluesbreakers, care a lansat carierele unor vedete precum Eric Clapton, Mayall a murit luni, la reședința sa din California, înconjurat de familie. Informația a fost făcută publică printr-o declarație pe pagina sa de Instagram.

”Problemele de sănătate care l-au forţat pe John să pună capăt carierei sale epice de turnee au dus în cele din urmă la pace pentru unul dintre cei mai mari războinici ai drumurilor din această lume”, se arată în declaraţie.

”John Mayall ne-a oferit 90 de ani de eforturi neobosite pentru a educa, inspira şi distra”, mai arată anunţul.

John Mayall, născut în Macclesfield și crescut în Manchester, a fondat trupa Bluesbreakers în anii 1960. Este recunoscut pentru contribuția sa la renașterea blues-ului în rândul muzicienilor albi din Anglia, fiind supranumit „nașul blues-ului britanic”.

Într-un interviu acordat pentru The Guardian în 2014, Mayall a menționat că scena muzicală din America era segregată rasial la acea vreme, dar în Europa și Anglia, blues-ul interpretat de artiști de culoare a început să fie apreciat de un public care nu avea acces la el în America.

A fost numit Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic

Albumul din 1966, în care a apărut și chitaristul Eric Clapton, a adus trupei Bluesbreakers aclamații din partea criticilor, fiind considerată una dintre cele mai influente trupe de blues din lume. Trupa a devenit și o pepinieră pentru alți muzicieni celebri de rock, cum ar fi Peter Green, John McVie și Mick Fleetwood de la Fleetwood Mac, precum și Mick Taylor de la Rolling Stones, consolidând reputația lui Mayall ca un „magnet pentru talente de excepție”.

Mayall a afirmat pentru The Guardian că a avut un ochi bun pentru a alege membri speciali pentru trupa sa, selectându-i în funcție de sunetul specific pe care îl căuta.

În 1969, Mayall s-a mutat la Los Angeles, continuând să conducă trupe, să lanseze numeroase albume și să facă turnee în Statele Unite și Europa, conform biografiei sale de pe Rock and Roll Hall of Fame. În 2005, a fost numit Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic (OBE).

Mayall a lăsat în urmă șase copii, șapte nepoți și patru strănepoți, potrivit declarației familiei.

”El este, de asemenea, înconjurat cu dragoste de soţiile sale anterioare, Pamela şi Maggie, de secretara sa devotată, Jane, şi de prietenii săi apropiaţi”, se adaugă.

”Noi, familia Mayall, nu putem să le mulţumim îndeajuns fanilor săi şi listei lungi de membri ai formaţiei pentru sprijinul şi dragostea pe care am avut binecuvântarea să le experimentăm la mâna a doua în ultimele şase decenii”, a mai transmis familia.