Doliu în muzica din România! Corina Chiriac e distrusă: Drum liniștit și lin către lumina lui Dumnezeu!

Corina Chiriac

SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Artista Corina Chiriac a făcut declarații privind starea de sănătate a colegului său de breaslă, Gabriel Cotabiță. Cântărețul în vârstă de 69 de ani încetat din viață sâmbătă, pe 23 noiembrie, în urma unui accident vascular cerebral.

Corina Chiriac, despre starea de sănătate a lui Gabriel Cotabiță

Mai mulți cunoscuți ai lui Gabriel Cotabiță au discutat despre problemele grave de sănătate cu care artistul se confrunta, iar anumite surse susțin că acesta ar fi fost internat în stare de comă la Spitalul Universitar din București.

Corina Chiriac a discutat despre dificultățile și suferințele prin care a trecut cântărețul în ultima perioadă a vieții sale.

„În primul rând adresez mamei și soției sale cele mai sincere condoleanțe. Știam că suferă și că este într-o situație de sănătate precară, dar nu voiam să cred că ne vom despărți. L-am căutat de ziua lui și n-a răspuns la telefon. Îmi pare extrem de rău, dar vreau să subliniez că celebritatea lui Gabriel Cotabita ne ajută să credem că așa cum el s-a întors din moarte, nu există moarte.

Eu îi doresc drum liniștit și lin către lumina lui Dumnezeu. Urare mai bună nu am. Cu fiecare coleg care pleacă, cu fiecare om din jurul nostru, pierdem un prieten în plus”, a declarat artista într-o intervenție la România TV.

SURSA FOTO: Facebook/Corina Chiriac

Cântărețului i-ar fi plăcut să mai urce pe scenă

Corina Chiriac a afirmat că Gabriel Cotabiță se simțea rău, iar medicamentele care îl ajutau să trăiască îl împovărau. Potrivit acesteia, nu era bucuros și i-ar fi făcut plăcere să mai urce pe scenă și să se întâlnească cu colegii de breaslă.

„A spus că se simte rău, medicamentele care îl ajutau să trăiască, îl împovărau. Nu era bucuros, i-ar fi făcut plăcere să mai urce pe scenă, să ne întâlnim că altă dată, era vesel, spuneam bancuri. Sunt tulburată de veste. Deși știam că îi e rău, și noi mai avem zile, dar nu te aștepți să-l pierzi pe prietenul și colegul tău de o viață imediat. Îmi pare extrem de rău.

Am amintiri frumoase cu el de la Festivalul Mamaia. El intrase în muzică ușoară actuală și mă uităm ce bine o cânta, ce frumos răspunde publicul la melodiile lui. Nu avem colegi care să nu-l fi iubit”, a spus ea.

Anca Țurcașiu e în stare de șoc

O altă colegă de breaslă care a vrut să își exprime regretele a fost Anca Țurcașiu. Aceasta a spus că urma să se vadă cu Gabriel Cotabiță, însă viața nu le-a mai oferit șansa.

Potrivit Ancăi Țurcașiu, era evident faptul că regretatul artist nu se simțea foarte bine în ultima perioadă, dar că nu a fost ceva care să o îngrijoreze. Ea a menționat că între ei discuțiile aveau un ton optimist.

Actrița a spus că a făcut mii de spectacole împreună cu Gabriel Cotabiță și că au crescut împreună. Ea a menționat că i-a legat o prietenie puternică încă de când au intrat împreună în această industrie.

„Dumnezeu să-l odihnească. E foarte trist. A fost o veste șoc, încă nu-mi vine să cred. Am vorbit cu el ultima data pe 8 noiembrie, i-am spus la mulți ani. Noi ne uram la mulți ani în fiecare an. Am păstrat o relație apropiată, dar nu am știut nimic de faptul că era la spital.

Era clar că în ultima vreme nu se simțea foarte bine, dar nu a fost ceva care să mă îngrijoreze. Noi am avut un ton al discuției optimist. Chiar am stabilit că atunci când mă întorc din vacanță să-l sun și să ne vedem la un ceai, să stăm la povești.

Mii de spectacole am făcut împreună, am crescut împreună. Sunt foarte afectată. Îi păstrăm memoria și o să ascultăm cât mai mult muzica sa cât mai plină de conținut, interpretare, versuri. Ne-a legat o prietenie puternică de când am intrat în această industrie”, a declarat Anca Țurcașiu, tot pentru România TV.

SURSA FOTO: Instagram

Gabriel Cotabiță a sfidat moartea de mai multe ori

Povestea lui Gabriel Cotabiță a emoționat întreaga țară. Deși medicii i-au acordat inițial șanse reduse de supraviețuire după un stop cardio-respirator, artistul a reușit să se recupereze remarcabil.

În 2015, artistul a trăit o experiență medicală gravă, suferind un infarct în timp ce se afla la sala de sport. Următoarele două luni au fost extrem de dificile, artistul fiind internat în spital, înainte de a se întoarce acasă. Medicii de la Spitalul Elias au confirmat o îmbunătățire considerabilă a stării sale, iar cele 27 de zile de recuperare intensivă au contribuit semnificativ la revenirea sa. Mai multe puteți citi aici.