Doliu imens în Mărginimea Sibiului! S-a stins din viață cântărețul de muzică populară Ioan Dăncăneț. Acesta a fost un reprezentat important al muzicii populare, descriind prin versurile sale viața ciobanilor din Mărginimea Sibiului. Regretatul interpret a participat la mai multe festivaluri locale. Primarul comunei în care locuia a transmis un mesaj de condoleanțe pe rețelele de socializare. ,,Odihnă veșnică suflet bun”, au fost câteva din cuvintele sale.
S-a stins din viață Ioan Dăncăneț, un îndrăgit cântăreț din Mărginimea Sibiului…
De loc din Tălmaciu, Ioan Dăncăneț a urcat pe scena mai multor festivaluri locale, precum „Tradiții de toamnă”, eveniment organizat în comuna Sadu.
După aflarea tristei vești, primarul Comunei Sadu a adus un omagiu pe pagina sa de Facebook.
„Ioan Dăncăneț, un fiu al satului, a cântat cântec doinit și prin versuri a descris mereu viața ciobanului de pe meleagurile locale. A lăudat pe Domnul la strana vreme de mulți ani.
Astăzi purtat și cântat de îngeri, pleacă mai aproape de Dumnezeu! Odihnă veșnică suflet bun”, a scris primarul comunei Sadu, Valentin Ivan pe pagina sa socială.
Înmormântarea îndrăgitului cântăreţ de muzică populară a avut loc joi, 1 iunie, la orele 13:00, în comuna în care Ion Dăncăneț s-a născut, Tălmaciu.
România a pierdut şi un celebru actor şi om de cultură
Marţi, pe 30 mai, s-a aflat despre moartea tragică a lui Dan Michael Schlanger, preşedintele Bucharest Jewish Film Festival (Festivalul de Film Evreiesc din Bucureşti). Acesta a încetat din viaţă în urma unui accident rutier.
Anunţul trist privind trecerea în nefiinţă a actorului, producător de film şi televiziune şi preşedinte al Bucharest Jewish Film Festival a fost făcut chiar de către soţia acestuia, Dana Schlanger.
„Dragi prieteni, vă anunţ cu imensă durere decesul soţului meu, Dan Michael Schlanger. Îl ştiţi ca actor, producător de film & televiziune şi preşedinte al Bucharest Jewish Film Festival.
Pe lângă faptul că a fost un minunat soţ şi tată a patru copii, Dan a fost totodată un bun prieten multora dintre voi. Ultima lui invitaţie lansată tuturor a fost de a viziona filmul <<Rugăciune pentru un prieten>>.
Acesta este şi mesajul meu pentru voi – de a-i transmite un gând bun lui Dan. Nu putem stabili deocamdată data înmormântării din cauza formalităţilor. Va dura până când voi anunţa detaliile. Vă mulţumesc pentru susţinere”, a transmis aceasta.
Născut în România, a fost actor la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti până în 1985, când a plecat în Israel, unde şi-a început cariera în producţia de film, continuând-o, din 1999, în Canada. A pus bazele companiei de producţie Dilemma Productions, filmele realizate de el fiind premiate la numeroase festivaluri internaţionale.
În ultimii ani, şi-a concentrat activitatea în jurul proiectului Bucharest Jewish Film Festival, ajuns anul trecut la cea de-a douăsprezecea ediţie şi care punea în lumină frumuseţea culturii evreieşti.