Doliu în PNL! Cătălin Toma a murit
Doliu în PNL! Președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, s-a stins din viață. A murit la doar 46 de ani.
Se afla internat la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”. A fost răpus de o boală necruțătoare. Sănătatea sa a fost pusă în pericol după o călătorie la Paris, Franța, unde a contractat o infecție. Întors acasă, a prezentat simptome de răceală. Starea sa s-a deteriorat rapid. Inițial, a fost tratat la Spitalul Județean Vrancea, apoi a fost transferat la București, la secția de Terapie Intensivă, însă eforturile medicilor nu au fost suficiente pentru a-i salva viața.
Cătălin Toma, o figură importantă în viața politică
Cătălin Toma a fost o figură importantă în viața politică, servind ca primar al comunei Jariștea. Apoi a preluat conducerea PNL Vrancea. A fost parlamentar. În anul 2020, a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea.
Și-a construit o carieră solidă pe scena politică. A fost senator PNL. Moartea sa lasă un gol imens în comunitatea locală și în peisajul politic al județului Vrancea.
Liderul PNL, profund îndurerat de cele auzite
La scurt timp după ce s-a aflat de moartea sa, liderul liberalilor, Nicolae Ciucă, a transmis un mesaj de condoleanțe familiei sale. Este profund întristat de vestea trecerii la cele veșnice a colegului său. Potrivit spuselor sale, Cătălin Toma a fost un liberal plin de energie, de curaj și de bunăvoință.
Și-a dedicat fiecare moment pentru alții, gândindu-se la binele lor, la familia sa și la comunitatea pe care o administra. PNL are numai cuvinte de laudă la adresa sa.
„Sunt profund întristat de vestea trecerii la cele veșnice a colegului nostru, Cătălin Toma, președintele CJ Vrancea. Cătălin era unul dintre politicienii tineri ai partidului, plini de energie, de curaj, de bunăvoință.
Cătălin și-a dedicat fiecare moment gândindu-se la binele celor din jur, la familia sa, la comunitatea pe care o administra. Plecarea lui prematură lasă în inimile noastre, ale tuturor, o rană adâncă. Transmit condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, a scris el pe rețelele sociale.
Mesajul Consiliului Județean Vrancea
„Cu profundă tristețe și regrete adânci, ne exprimăm durerea în urma vestei tragice privind moartea neașteptată a președintelui Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma. Comunitatea noastră a pierdut un lider dedicat și un om remarcabil.
Cătălin Toma a fost nu doar un președinte al Consiliului Județean, ci și un prieten, un coleg și un exemplu de profesionalism și devotament față de județul nostru. El a adus schimbări semnificative și a condus cu pasiune proiecte care au avut un impact pozitiv asupra vieții noastre cotidiene. A fost un lider vizionar și un susținător al comunității, aducând inovație și energie în toate demersurile sale.
Ultimul eveniment la care a participat președintele CJ Vrancea a fost întrunirea de la Paris, la sediul Consiliului Europei, pe 12 și 13 februarie, la lucrările Biroului Congresului Puterilor Locale și Regionale din Europa (CPLRE), în calitate de prim-vicepreședinte al Comisiei de Guvernanță. În aceste momente dificile, ne alăturăm în gândurile noastre familiei, prietenilor și colegilor lui Cătălin Toma. Suntem uniți în durere și recunoaștem contribuțiile sale semnificative la dezvoltarea și bunăstarea județului Vrancea.
Informațiile privind ceremoniile funerare și alte detalii vor fi furnizate ulterior, pentru a oferi oportunitatea tuturor celor care doresc să își exprime respectul și condoleanțele. În aceste momente dificile, ne rugăm pentru odihna sufletului lui Cătălin Toma și ne amintim cu recunoștință de tot ceea ce a făcut pentru comunitatea noastră”, este mesajul postat, sâmbătă, pe pagina oficială de Facebook a Consiliului Județean Vrancea.