Doliu în politică! Este vorba despre Mihai Petre Săbăilă, unul dintre liderii PNL Diaspora. Acesta a murit în urmă cu două zile în Spania, după ce a suferit un infarct, conform presei locale.
Sursa menționată arată că acesta a murit singur, printre străini, iar acum se află la un pas de a fi incinerat.
Doliu în politică
Informația a fost transmise de către Lavinia Năstase, prietenă apropiată a fostului președinte PNL Spania și fost membru în Biroul PNL Diaspora.
De asemenea, nicio rudă, oricât de îndepărtată ar fi, nu s-a semnalat pentru a semna actele de repatriere care să permită ca regretatul politician să poată fi adus acasă și îngropat conform tradiției românești, subliniază sursa menționată.
Trebuie menționat că părinții acestuia au murit, mama chiar de curând. În acest context, cunoștințele sale au început o campanie pe rețelele de socializare pentru a găsi o rudă care să îl poată aduce acasă, la Argeș, pe Mihai Petre Săbăilă.
Cine a fost Mihai Petre Săbăilă
Fostul membru al PNL Diaspora a fost implicat în viața comunității de români din Spania. Drept președinte al Asociației Cultura Românească, acesta a promovat valorile Argeșului și României.
Născut la Piteşti, cu părinţii din Albota, Mihai Petre Săbăilă se stabilise, din 2008, la San Sebastian, în Ţara Bascilor. Acesta a fost preşedinte al Asociaţiei „Cultura românească” din San Sebastian, lider PNL Spania și membru în Biroul PNL Diaspora.
Visul lui Mihai Petre Săbăilă era ca Piteştiul să devină Capitala Europeană de Cultură, după ce, în 2017, regiunea adoptivă (San Sebastian), a obţinut titlul respectiv.
De asemenea, fostul lider PNL Diaspora a organizat timp de ani buni, în calitate de lider al asociaţiei din San Sebastian, activităţi artistice, culturale, gastronomice şi sociale pentru argeşenii din Diaspora, fiind foarte activ în promovarea judeţului Argeș şi a valorilor sale în Ţara Bascilor, conform sursei menționate.