Veste tristă pentru lumea politică din România. Un deputat renumit a încetat din viață. Este vorba de Francisc Tobă, care a fost de două ori membru al Parlamentul României. Acesta a decedat la vârsta de 70 de ani. El suferea de o boală gravă.
După decesul lui Francisc Tobă, locul său în Parlament care rămâne vacant va fi ocupat de Raluca-Maria Borta, aflată următoarea pe lista celor de la AUR pentru alegerile parlamentare.
„Francisc Toba, om de țară, tată, soț, fiu de români si om de patrie! Astăzi,15.08.2023, domnul Francisc Toba, colonel, doctor în științe militare, politician, deputat timp de două mandate în Camera Deputaților din Parlamentul României, de ziua Sfântă a Adormirii Maicii Domnului, trece în neființă. Ne bucurăm de moștenirea cunoașterii sale lăsate nouă, familiei, prietenilor şi nu în ultimul rând, românilor, celor pentru care oricât ar fi făcut, el, Francisc Toba, consideră că nu este suficient! Să te odihnești în pace, Francisc, patriot, tată, soț, bunic și om de țară! Dumnezeu să-l ierte!”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook Francisc Tobă.
Francisc Tobă a fost exclus din AUR
Francisc Tobă se afla la al doilea mandat de parlamentar. El a fost ales ultima dată pe listele AUR, după ce a activat ca deputat din partea PDSR în mandatul 1992-1996.
Prezența lui în partidul lui George Simion nu a fost de lungă durată. Acesta a fost exclus din AUR la scurt timp după ce și-a început mandatul de deputat. De altfel, în anul 2020, cei de la AUR a cerut însă invalidarea mandatului de deputat al acestuia.
Francisc Tobă a părăsit formațiunea lui George Simon după ce au apărut informații că numele său ar fi inclus în dosarul legat de represiunea care a avut loc în Sibiu, în timpul evenimentelor din decembrie 1989.
A rămas în politică alături de Codrin Ștefănescu
Anumite detalii din dosar care au apărut la acel moment au indicat că Tobă era căpitan în Armată la Revoluție. Procurorii au susținut atunci că acesta ar fi strâns milițienii răniți din Spitalul Județean Sibiu, i-ar fi bătut, apoi i-ar fi dus la unitatea militară din Sibiu, unde au fost supuși tratamentelor inumane.
În ultimă perioadă din viața sa Francisc Tobă a activat ca membru al Alianței pentru Patrie. Formațiunea a fost înființată de Codrin Ștefănescu iar din ea a făcut parte, la un moment dat și Liviu Dragnea.