Heide Simonis a murit vineri, în locuința ei, în oraşul Kiel din nordul Germaniei. Potrivit informațiilor apărute în presă, aceasta urma să împlinească peste câteva zile 80 de ani.

Decesul ei a fost anunţat de Partidul Social Democrat (SPD)

Decesul acesteia a fost anunţat de Partidul Social Democrat (SPD) din landul Schleswig-Holstein, condus de Simonis timp de 12 ani, din 1993 până în 2005, notează DPA.

La rândul său, cancelarul Olaf Scholz, liderul SPD, a apreciat că Heide Simonis a fost un model.

„Cu manierele ei încrezătoare, a fost convingătoare chiar de când era o tânără membră a parlamentului federal – inclusiv pentru mine”, a scris transmis Olaf Scholz pe Twitter.

Ministrul economiei, ecologistul Robert Habeck, originar din Schleswig-Holstein, a declarat agenţiei dpa că „Heide Simonis a făcut istorie” ca prima femeie şefă a guvernului landului.

„Ca reprezentantă a landului meu, a fost o figură emblematică”, a spus Robert Habeck.

Heide Simonis a intrat în SPD în 1969

Heide Simonis a intrat în SPD în 1969, după ce şi-a încheiat studiile de economie. A fost aleasă în consiliul municipal din Kiel în 1971. După numai cinci ani, a trecut la nivelul următor, respectiv guvernul landului, conform sursei menționate.

Din 1988, a fost ministru al economiei în Schleswig-Holstein, până când a ajuns premierul landului. Totodată, sursa menționată amintește că aceasta era cunoscută pentru declaraţiile ei fără menajamente despre chestiunile politice curente.

Cariera sa politică a avut un final spectaculos

Mai mult, cariera ei politică a avut un final spectaculos, potrivit publicației Handelsblatt. La alegerile pentru funcția de prim-ministru din 17 martie 2005, un disident i-a refuzat votul în patru tururi de scrutin; acesta a fost motivul pentru care nu a reușit să fie realeasă în parlamentul landului. La acea vreme, Simonis dorea să continue guvernarea cu un guvern minoritar roșu-verde după alegeri de stat strânse – susținut de Südschleswigsche Wählerverband (SSW), partidul minorității daneze.

După eșecul acestui demers, liderul de stat al CDU de la acea vreme, Peter Harry Carstensen, a preluat conducerea la Kiel în fruntea unei mari coaliții cu SPD. Cine a împiedicat realegerea lui Simonis este și astăzi neclar – voturile au fost secrete.