Doliu in politică. Un cunoscut lider politic a murit. Avea doar 51 de ani. Este vorba de Marian Iordache, fostul primar din Medgidia. Potrivit Antena 3, acesta a murit, în această seară, în timp ce lua masa.
Cei prezenți au apelat imediat numărul unic de urgență 112 și au încercat să îi acorde primul ajutor. Eforturile lor au fost însă în zadar.
Potrivit unor surse citate de Antena 3, Marian Iordache s-a înecat cu mâncare în timp ce lua cina, acasă.
În vârstă de 51 de ani, Iordache a fost, în ultimii patru ani, consilier al primarului din Cernavodă.
De asemenea, fostul primar al municipiului Medgidia era în prezent consilier județean în Constanța din partea PNL.
Marian Iordache a fost primarul municipiului Medgidia în două mandate consecutive, între anii 2008 și 2016.
O situație tragică de acest gen trebuie să ne facă extrem de atenți atunci când vien vorba de acordarea tehnicilor de prim-ajutor în cazul în care o persoană se îneacă cu mâncare. Potrivit medicului Luisa Simion există o serie de pași care trebuie avuți în vedere atunci când ne aflăm într-o astfel de situație și care ne pot salva viața.
„Dacă suntem singuri în casă, ar trebui să sunăm la 112. Dacă avem pe cineva, atunci cel de lângă noi va trebui să analizeze extrem de rapid dacă e o situație amenințătoare de viață sau crede că poate rezolva cu mâinile goale. Dacă tușește eficient înseamnă că o parte din aerul care e în plămâni va putea să iasă. Dacă vedem că tusea e ineficientă, atunci trebuie să sunăm la 112”, a spus medicul. Luisa Simion a explicat că este interzis cu desăvărșire să se bea apă în momentul în care ne găsim într-o astfel de situație.
Tot astăzi o mare personalitate a murit de coronavirus COVID, la doar 48 de ore după soția sa, decedată și ea tot din cauza noului coronavirus. Este vorba despre Petrișor Mandu a fost General-maior al MApN, Doctor în Științe Militare și în Management. Acesta a fost inclus în Enciclopedia personalităţilor societăţii contemporane „Who’s who in România”, Ediţie Princeps, din 2002.