Doliu în presa din România. A murit o mare jurnalistă. Avea doar 46 de ani

doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

Doliu în presa din România. O jurnalistă extrem de cunoscută s-a stins din viață. Avea doar 46 de ani. Părinții ei au fost și ei la rândul lor jurnaliști. Din păcate, au fost loviți de o moarte prematură.

Doliu în lumea presei din România după ce Mireille Astrid Popa s-a stins din viață în cursul zilei de sâmbătă, la vârsta de doar 46 de ani. De-a lungul carierei sale a lucrat la mai multe publicaţii din presa centrală.

De menționat este faptul că aceasta provenea dintr-o familie de jurnaliști, însă ambii săi părinți au decedat prematur, așa cum s-a întâmplat și în cazul ei.

Areta Şandru era mama sa, ea fiind fostă ziaristă la Tineretul Liber. Femeia s-a stins din viață la vârsta de 40 de ani, în 1991. Tatăl jurnalistei, Florian Popa Micșan, s-a stins și el din viață anul trecut.

„A fost un om drept, un ziarist riguros. Iar viața lui s-a împărțit între meserie și creșterea și educarea fiicei. Iar începând din 2018 a trebuit să-i fie sprijin puternic lui Mireille, care se îmbolnăvise grav”, a scris Simona Ionescu, în Evenimentul Zilei.

În momentul în care tatăl său a murit, jurnalista a transmis un mesaj emoționant. Aceasta susținea anul trecut că trăiește cu speranța că-și va reîntâlni într-o zi tatăl, într-o altă viață, fiindu-i fiică din nou. Totodată, ea mai adăuga atunci că încă îl așteaptă acasă să îi spună vorbele pe care i le spunea mereu și să îi zâmbeasc, aceasta fiind vizibil afectată de tragedie.

”Trăiesc cu speranța că te voi reîntâlni”

„Nu se poate sa nu fie ceva după lumea fizică. Chiar tu îmi spuneai că trebuie să fie o lume a spiritelor. Sper din suflet sa ne reîntâlnim cândva și când vei considera tu sa vii să mă iei. Trăiesc cu speranța că mă voi reîntâlni cu tine într-o alta viață și că vei fi tot tatăl meu și eu tot fiica ta. Te iubesc mult, tăticul meu bun și frumos, cum îți spuneam in ultimul an. Luna asta a fost tare urâtă pentru mine și pentru tine. Un coșmar.

Un coșmar din care tot mai sper să mă trezesc și să te văd venind acasă cu sacosa de la Kaufland plina de cumpărături și de mâncare gatita, in care îmi puneai și o pijama frumoasa. Te aștept candva sa vii acasă, cu zâmbetul tău și să-mi spui din nou: „copil frumos și bun”, scria Mireille după moartea tatălui său, în noiembrie anul trecut.

Amintim faptul că Mireille Astrid Popa a debutat în presă la ziarul Cotidianul, după ce publicaţia a fost preluată de Ion Raţiu.

„Ieri, 25 septembrie 2021, Mireille Astrid Popa a murit. Avea 46 de ani. Cu o zi înainte postase o fotografie cu ea, făcută în urmă cu 2 ani, în care era fericită. „La Dunare n-ai nevoie de filtre ca să fii frumoasă”, a scris lângă poză.

Simona Ionescu de la EVZ susține că nu se știe eact dacă cauza morții a fost o tumoră la cap sau un hematon apărut în urma căzăturii. Totodată, jurnalista percizează că au fost luni întregi de chin, operații, dar și tratamente.

„Era fericită atunci când s-a fotografiat. Apoi a apărut boala ei. Nu știu exact dacă a fost o tumoră la cap sau, cum spunea ea, un hematom apărut în urma unei lovituri după ce a căzut. Oricum au urmat luni și luni de chin, de operație și tratamente. Numai ea și tatăl ei, alături. Mereu sprijinul ei, mereu omul care o învăța cum să fie puternică”, a mai scris Simona Ionescu.