Partidul Social Democrat este în doliu după ce a pierdut un membru marcant din județul Maramureș. Fostul prefect din perioada 2013-2016, Anton Rohian, importantă personalitate a PSD, a murit.
Fost prefect PSD de Maramureș a murit
În această dimineaţă, fostul prefect Anton Rohian a decedat. Un echipaj SMURD s-a deplasat la domiciliul său, i s-au acordat manevrele de resuscitare, dar fără efect.
Anton Rohian, născut în Groşi, avea 70 de ani.
În perioada martie 2013 – martie 2016 a fost prefect al judeţului Maramureș.
Apropiații spun că ar fi murit, azi-noapte, în somn, după ce și-a făcut exercițiile pe bicicletă. A fost unul din greii social-democraților maramureșeni și a marcat pentru totdeauna politica PSD. Dumnezeu să-l ierte și odihnească! Sincere condoleanțe, familiei.
Prefectura Maramureș a postat un anunț despre Anton Rohian, fostul prefect al județului între 2013-2016.
„Cu profund regret, transmitem condoleanțe familiei fostului prefect al județului Maramureș, domnul Anton Rohian, care s-a stins din viață în această dimineață, la vârsta de 70 de ani.
Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!”, a transmis Prefectura Maramureș.
PSD a mai pierdut un lider local marcant, în luna august
La sfârșitul lunii august, PSD-ul a mai pierdut un nume important. A murit un nume cunoscut din politică. Este vorba de Marin Ionică, politician extrem de cunoscut din Olt. El a încetat din viață la vârsta de 73 de ani. El a decedat la Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă.
Marin Ionică a fost primul preşedinte al Consiliului Judeţean Olt după Revoluția din 1989. El a fost parlamentar şi prefect de Olt.
El a fost considerat un politician de seamă politicieni din județul Olt. A fost apreciat atât de colegii săi de partid, cât şi de adversarii politici.
Marin Ionică era o persoană extrem de serioasă şi echilibrată. A intrat în politică imediat după evenimentele din decembrie 1989. A devenit parlamentar și a ocupat funcţia de deputat în legislatura 1990-1992, reprezentând FSN.
Ulterior, în primele zile ale lunii mai 1992, a decis să demisioneze din postul de deputat pentru a-şi asuma candidatura în alegerile locale pentru şefia administraţiei judeţene. Între anii 1992 şi 2004, Marin Ionică a îndeplinit cu onoare funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Olt. Mai târziu, în perioada 2004-2005, a deţinut titlul de prefect.
Într-o încercare de a împiedica realesul său în funcţia de lider al administraţiei locale, întreaga opoziţia PSD s-a unit la Cozia şi, sub jurământ, membrii ei au jurat să voteze împotriva realegerii lui în funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Olt. Deşi unul dintre aceştia nu şi-a respectat jurământul, Opoziţia a reuşit să-şi atingă scopul propus.