A murit Dumitru Popescu, fostul ideolog al regimului comunist
Lumea politică este în doliu astăzi, după vestea morții lui Dumitru Popescu, unul dintre ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu. Supranumit „Dumnezeu”, el s-a stins la vârsta de 96 de ani, lăsând în urmă o carieră marcată de controverse și un impact adânc asupra istoriei politice a României.
Slujba de înmormântare va avea loc duminică, la ora 12:00, la Cimitirul Belu ortodox, acolo unde se vor aduna cei care l-au cunoscut și l-au admirat, dar și cei care nu pot uita contribuția sa la crearea cultului personalității lui Nicolae Ceaușescu, potrivit celor de la jurnalul.ro.
Despre Dumitru Popescu
Dumitru Popescu a fost o figură controversată, un om de ideologie, dar și un martor al evenimentelor majore din perioada regimului comunist. Într-un interviu cu poetul Adrian Păunescu, el a povestit despre rolul său în impunerea suveranității României în lagărul socialist, despre implicarea sa în confruntările internaționale și despre tensiunile din perioada „Primăverii Pragheze”, când România s-a opus invaziei Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia. A vorbit despre cum, în mijlocul crizelor, a fost martor al luptei pentru independența României pe plan mondial și despre cum a contribuit, la nivelul său, la politica externă a regimului.
Cu toate acestea, în ultimele decenii ale regimului comunist, Dumitru Popescu s-a distanțat treptat de nucleul puterii, retrăgându-se din prim-planul politicii și limitându-și activitatea la mass-media. Începând cu anul 1981, a ieșit efectiv din centrul decizional al regimului, iar colaborarea cu Nicolae Ceaușescu a devenit tot mai distantă, începând să se confrunte cu suspiciuni și neîncredere din partea liderului. În ciuda acestei retrageri, el a rămas o figură emblematică, asociată cu perioada comunistă, cu toate conflictele interne și externe din acea perioadă.
De ce a fost poreclit „Dumnezeu”?
De-a lungul vieții sale, Dumitru Popescu a fost adesea întrebat despre porecla „Dumnezeu” și a explicat că aceasta a avut un început inofensiv, legat de o glumă din tinerețea sa, dar cu timpul a capătat o semnificație tot mai adâncă, reprezentând o formă de respect, dar și de distanțare față de autoritatea totalitară.
Într-o epocă marcată de iluzii și de mecanisme de putere implacabile, el a reflectat adesea asupra stării națiunii, vorbind despre tranziția în care România s-a aflat și despre dezamăgirile adânci cu care poporul se confrunta în fața unei libertăți care părea să adâncească suferința.
„Trăim într-o societate dezabuzată, ne-am pierdut punctele cardinale, nu mai înaintăm în nicio direcție”, spunea el, semnalând o națiune în criză, fără idealuri clare și cu un popor epuizat.
