Doliu în România! A murit un cunoscut antrenor. S-a stins la doar 49 de ani

doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

Doliu în lumea sportului românesc! Un cunoscut antrenor de karate a decedat la vârsta de 49 de ani. Toți cei care l-au cunoscut au fost surprinși la auzul veștii tragice.

Doliu în lumea sportului românesc! Cunoscutul antrenor de karate Daniel Petre a decedat la vârsta de 49 de ani. Moartea sa i-a surprins pe toți cei care l-au cunoscut și a lăsat o adâncă tristețe în rândul elevilor săi.

A fost un pionier al artelor marțiale din România

Senseiul Daniel Petre a fost printre primele persoane care au promovat artele marțiale în România. El a lăsat o amprentă incontestabilă asupra elevilor pe care i-a avut de-a lungul carierei sale.

Cariera sa în artele marțiale a început cu antrenamentele de Ashihara alături de senseiul George Iacoboaia și a continuat apoi cu antrenamentele de Shindokai-kan sub îndrumarea lui sensei Ionita Ionel.

După lungi antrenamente și perseverență în urmă cu 8 ani, Daniel a reușit să obțină centura neagră în urma unui examen greu, unde a fost evaluat de Gilles Richard și Andi Neagu.

Daniel Petre

 

Cariera Daniel Petre în lumea artelor marțiale a crescut odată cu afilierea sa la Shindokai, devenind un reprezentant de marcă al acestui sport în România.

El a obținut rezultate remarcabile cu elevii săi, pe care i-a pregătit pentru competiții internaționale, unde au avut rezultate foarte bune. Antrenorul de karate promova valorile precum disciplina, respectul și perseverența.

Doliu în fotbalul românesc

Fotbalul românesc se confruntă cu o nouă tragedie. Augustin Chira, fost jucător la echipa secundă CFR Cluj, s-a stins recent din viață. Acesta suferea de cancer cu metastaze la organele vitale.

Clubul CFR 1907 Cluj a transmis că își exprimă „regretul și profunda tristețe” pentru trecerea la cele veșnice a fostului jucător de fotbal de la echipa secundă, Augustin Vasile Chira.

„Clubul CFR 1907 Cluj își exprimă regretul și profunda tristețe pentru trecerea la cele veșnice a fostului nostru jucător de la echipa secundă, un mare CFR-ist, Augustin Vasile Chira!

Din nefericire, boala cumplită cu care a fost diagnosticat în urmă cu un an a câștigat această luptă. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții clubului clujean de fotbal pe Facebook.

De asemenea, USR PLUS America a amintit de faptul că fostul jucător de fotbal „a iubit România și pe romani” și a fost „foarte activ pe plan civic și politic”.