Doliu imens în România. S-a stins un mare nume al țării. Decesul a fost confirmat în urmă cu câteva minute. Este informația momentului la nivel național. Nu va fi uitat prea devreme.
Doliu imens în România, după ce academicianul Eugen Simion, fost președinte al Academiei Române, a murit marți, 18 octombrie, în jurul prânzului, după o lungă suferință. Acesta avea 89 de ani și era internat în spital. Informația a fost confirmată de reprezentanții Spitalului Elias din București.
Eugen Simion a murit la 89 de ani
Eugen Simion a fost un mare reformator şi a avut un rol primordial în restabilirea rolului Academiei în societatea românească. A fost critic și istoric literar, editor, eseist și profesor universitar, membru titular al Academiei Române și președinte al acestui for cultural român din 1998 până în 2006.
Cei care l-au cunoscut regretă decesul marelui critic literar român
Personalităţi importante ale culturii româneşti deplâng trecerea în nefiinţă a criticului și istoricului literar Eugen Simion în cursul zilei de marți. Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educației, a venit cu un mesaj după aflarea veștii decesului unui mare nume al României.
„Eugen Simion a fost un mare iubitor de ţară, de Eminescu, după ce n-a mai fost preşedinte al Academiei a continuat să tipărească literatura română, a publicat toate manuscrisele eminesciene. Este insuficient promovata activitatea pe care academicianul a avut-o si regretul nostru este imens„, a declarat Ecaterina Andronescu, fost ministru al Învăţământului, la România TV.
Și Ioan Aurel Pop, actualul președinte al Academiei Române, a venit cu un mesaj.
„Îmi pare rău să vorbesc cu această ocazie, aş fi vrut să vorbesc despre împrejurări mai fericite. Eu îi datorez şi un lucru subiectiv. M-a remarcat odata intr-o emisiune televizată, apoi s-a interesat de mine, mi-a citit câteva cărţi si mi-a facut o recomandare pentru a putea candida la calitatea de membru al Academiei Române. Eugen Simion a lăsat o operă extraordinară de critic, istoric şi teoretician literar„, a transmis și Ioan Aurel Pop, actual preşedinte al Academiei Române.
Cine a fost Eugen Simion
Critic și istoric literar de primă linie, Eugen Simion ne lasă o moștenire impresionantă, scrierile sale stând sub semnul experiențelor și al întâlnirilor cu oamenii pe care viața i-a scos în calea sa. Prietenia cu Nichita Stănescu sau absolvirea școlii lui Eugen Lovinescu, marele său model, au influențat, inevitabil, modul în care a interpretat literatura în cărțile și lucrările sale, cu doze perfecte de limpezime și echilibru. Mai mult, cu profesori precum Al. Rosetti, Iorgu Iordan sau Tudor Vianu, Eugen Simion a transmis, mai departe, generațiilor în formare, dragostea pentru literatură și spiritul său critic, dar mereu constructiv, spun cei care l-au cunoscut îndeaproape.
El a fost critic și istoric literar, editor, eseist, profesor universitar român, membru titular al Academiei Române și președinte al acestui for cultural român din 1998 până în aprilie 2006.