Este doliu în lumea muzicii din România după ce o cunoscută interpretă a murit într-un tragic accident. Avea doar 23 de ani și toată viața înainte!
Daniela și-a pierdut viața după ce mașina în care se afla a scăpat de sub control și a intrat într-un BMW parcat, iar apoi a lovit un cap de pod, scrie viva.ro. Totul s-a petrecut luni dimineață pe raza localității Dărmănești.
Mașina era condusă de Vlad Barbir, un tânăr de 19 ani, care era violonist în formația Dorna Band, alături de care cânta Daniela. Evenimentul s-a petrecut în timp ce aceștia doi se întorceau de la Vatra Dornei, spun anchetatorii.
Șoferul a fost scos din mașină conștient și transportat la spital cu răni grave. Pompierii militari cu două autospeciale și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj de la SAJ au intervenit la fața locului.
Înainte cu o zi, mai exact duminică, artista posta o imagine pe pagina sa de Facebook, alături de un mesaj pentru fani. „Duminica frumoasa tuturor! Noi am început devreme, voi ce faceți?”, scria Daniela pe rețelele de socializare, înainte de teribilul accident.
O altă moarte neașteptată
În urmă cu o săptămână o altă tragedie s-a produs pe șoselele din România. Cea mai valoroasă ciclistă de anduranță a României s-a stins din viață în urma unui tragic accident care a avut loc pe un drum din Munții Banatului. Sportiva se pregătea la acel moment pentru competiția LEL, care urma să aibă loc anul viitor.
Este vorba despre Cristina Berna, o ciclistă simbol pentru țara noastră, iar anunțul decesului său a fost făcut luni, de Iulian Ene, președintele Asociației Adevărații Veloprieteni.
Potrivit acestuia, sportiva și-a pierdut viața într-un accident, în Munții Banatului, în timp ce pedala singură. Se pare că aceasta se antrena pentru participarea în competiția LEL, care ar urma să aibă loc în 2021, în Regatul Unit al Marii Britanii.