Sportul românesc, în doliu. O legendă a murit la 97 de ani

Sportivul s-a născut în urmă cu aproape 100 de ani ani, în Constanța. Tatăl său, Dumitru, a fost prizonier în Primul Război Mondial iar cei trei frați vitregi ai lui Traian Petcu au murit înaintea sportivului.

Unul dintre ei s-a înecat după ce nava Carmen Sylva a fost lovită de o torpilă în ziua de 31 mai 1941. Al doilea frate vitreg a murit într-un accident de mașină pe timp de război iar al treilea a murit în urmă cu opt ani.

Familia sa s-a refugiat pe timp de război

Pe timp de război, familia sa s-a refugiat la Ovidius, unde a locuit în casa unui cârciumar. Potrivit celor spuse de regretatul sportiv, în vara anului 1941, în timp ce el se afla în localitatea de lângă Constanţa, a fost martorul luptei aeriene dintre avionul lui Horia Agarici și aparatele de zbor sovietice.

„Era cam ora 11.00 când am văzut cum zburau pe cer avioane. Agarici când trecea pe sub avioanele duşmane, când pe deasupra lor. Nici în filme nu am văzut aşa ceva. Era foarte greu pentru Agarici să comande şi avionul şi să fie şi mitralior”, a povestit sportivul.

După mult timp, acesta l-a cunoscut și pe Horia Agarici, fiind ajutor de observator la Flotila de hidroaviaţie, după ce a urmat cursurile şcolii de zbor de planatorism de la Miercurea Ciuc.

Cel mai mult a iubit atletismul

Cel mai mult a iubit atletismul. Din acest motiv, Traian Petcu a fost asemănat în tinereţe cu atletul american John Woodruff, campion olimpic în 1936 la Berlin, în proba de 800 de metri. În 1952, un profesor universitar a calculat, la Bucureşti, pe pistă, fuleul lui Petcu. Astfel, au rezultat valori apropiate de cele ale campionului olimpic.

Pentru toată activitatea sa respectabilă, consilierii locali i-au acordat titlul de Cetăţean de onoare al oraşului Constanţa. Totodată, înmormântarea va avea loc sâmbătă, 7 august, la Cimitirul Central din Constanţa.

Sursa foto: Dreamstime