Doliu în România. Stareţa Mănăstirii Tudor Vladimirescu, Stavrofora Daniela Nedelcu, ultima vieţuitoare dintre cele care au fost întemeietoarele mănăstirii Tudor Vladimirescu, cu Hramul Acoperământul Maicii Domnului, s-a stins din viață.
Tragica veste a venit chiar din partea părintelui Calistrat. Potrivit acestuia, măicuța a murit la vârsta de 90 de ani și a fost o personalitate „curată, blândă, discretă, rugătoare, evlavioasă, elegantă şi măsurată în cuvinte”. Totodată, părintele a descris întâlnirea dintre cei doi.
„Astăzi a plecat în veşnicie, la Mănăstirea Vladimireşti din Galaţi, maica stareţă Stavrofora Daniela Nedelcu. Ultima vieţuitoare, dintre cele care au fost întemeietoarele mănăstirii Tudor Vladimirescu, cu Hramul Acoperământul Maicii Domnului.Trecută cu vârsta, peste 90 ani, curată, blândă, discretă, rugătoare, evlavioasă, elegantă şi măsurată în cuvinte, de o discreţie duhovnicească greu de imitat în viaţa duhovnicească.
Am poposit în vizită la sfânta mănăstire, în primăvara anului trecut cu fratele de credinţă Dumitru Zamisnicul, unde am găsit atâta caldură şi onestitate, amestecată cu omenie şi hărnicie, aşa cum scrie în cărţile de cult şi în Sfintele Scripturi.Am intrat în chilia maicii stareţe, care nu a spus un cuvânt de mărire sau atenţie de superioritate, la plecare, maica care ne-a dus la chilia dânsei a zis discret: „Blagosloviţi să punem vizitatorii la masă, sa guste ceva”?, Pentru că era o zi de postire, lunea zi de ajunare pentru monahi”, scrie părintele Calistrat, pe Facebook.
Doliu imens în lumea bisericească
Măicuța Stavrofora Daniela Nedelcu a trecut prin momente cumplite. Aceasta a suportat torturi inumane atunci când a fost închisă în temniţeţe comuniste. De asemenea, aceasta a făcut peste 4 ani de închisoare la Mislea împreună cu maica Mihaela care a adormit în temniţele comuniste şi cu poeta, monahia Zorica Laţcu.
De menționat este faptul că toate măicuţele arestate în 1959 au fost supuse la astfel de torturi, sub legea comunistă a decretului 410. Totodată, în anul 2006 până în prezent, a fost aleasă stareţă Sfintei Mănăstiri Vladimireşti, din Galaţi.
„Dumnezeu să o ierte şi să o primească în ceata sfintelor mărturisitoare. Din neam în neam fă-i ei Doamne, VEŞNICA POMENIRE ! Astăzi ceată cerească a Bisericii Biruitoare din Cer, a mai câştigat la rugătorii pentru neam şi ţară, încă un suflet ales!”, a mai scris părintele Calistrat.