Este o zi dureroasă pentru lumea artistică, deoarece s-a stins din viață unul dintre cei mai longevivi arhitecți, Ioan Sachelarie. Acesta a contribuit la construcția mai multor teatre, imobile de locuințe, centre comerciale și sportive.
A murit arhitectul Ioan Sachelarie
Ioan Sachelarie a absolvit Institutul Ion Mincu din București în anul 1954. A fost director al Școlii tehnice de arhitectură, unde a format generații de arhitecți.
„Arh. Ion SACHELARIE (1927-2023)
Cu durere, ne despartim de dl. arh. Ioan SACHELARIE, unul dintre cei mai longevivi arhitecti, cunoscut si recunoscut, respectat si iubit. Domnul arhitect a fost absolvent al Institutului Ion Mincu din Capitala, promotia 1954, si a contribuit la numeroase constructii comerciale, culturale si sportive, printre care se numara Teatrul Tandarica, Teatrul Lucia Sturza Bulandra, Caminul Studentilor arhitecti (str. Hristo Botev colt cu Calea Mosilor), amenajare stradul Tei, restaurant Snagov, imobil locuinte str. Poiana Narciselor nr. 45 si alte peste 60 de lucrari.
A format generatii de cadre medii din arhitectura romaneasca in calitatea sa de Director al Scolii Tehnice de Arhitectura, in perioada 1959-1964, a lucrat la Oficiul National de Turism si in multe alte institutii publice.
Ne alaturam domnului arh. Pavel Popescu care ne-a dat aceasta trista veste si aducem un ultim omagiu celui care a fost respectatul si indragitul arhitect Ion SACHELARIE.
Dumnezeu sa-l aiba-n paza!”, a scris pe Facebook Uniunea Arhitecților din România.
A decedat și cântărețul și compozitorul Mircea Drăgan
Tot săptămâna aceasta, s-a stins și cântărețul și compozitorul Mircea Drăgan, fost membru al formațiilor Sideral (1965-1968), Mondial (1968-1972), Romanticii (1972-1991), membru in Consiliul UCMR și în Biroul Sectiei de muzica pop.
Mircea Drăgan s-a născut pe 20 mai 1945 într-o familie de muzicieni. Acesta a învăţat pianul de la 4 ani, apoi a urmat studiile Conservatorului din Bucureşti, a început să cânte cu Sideral, în perioada ’65-’68, apoi din ’68 până în ’71 cu formaţia Mondial şi din ’72 până în ’90 cu Romanticii.
Din ’84 s-a dedicat meseriei de compozitor, a început compoziţiile din ’69, dar succesele au venit ceva mai târziu, prin ’76 cu «Soare şi foc», albumul cu Romanticii, «Mâine», piesa care a câştigat premiul de compoziţie şi interpretare în Germania, a avut nenumărate succese din punct de vedere muzical, bineînţeles succese obţinute prin muncă pentru că a muncit foarte mult, a avut o carieră destul de bine conturată, lucru care i-a adus participări la mai toate festivalurile care se ţineau în România, Festivalul de la Mamaia, Festivalul Muzicii de dans, Festivalul de la Costineşti, Melodia Anului, la toate a fost laureat, a luat premii, piesele sale au fost bine primite de public.