Doliu uriaș în România. Un mare actor a încetat din viață. A fost idolul unei întregi generații. Rolurile sale au schimbat din temelii teatrul românesc.
Actorul Ştefan Sileanu a încetat din viaţă, sâmbătă, la vârsta de 80 de ani, informează Teatrul Nottara pe pagina sa de Facebook.
Doliu în România
„Teatrul Nottara a pierdut, astăzi, un artist de o mare sensibilitate, una dintre cele mai romantice voci ale teatrului românesc, un suflet ales. Un actor-pictor, care vorbea puţin şi asculta mult. Ştefan Sileanu a încetat din viaţă la vârsta de 80 de ani. Gândurile noastre se îndreaptă, acum, către familia îndoliată. Dumnezeu să îl odihnească!”, informează Teatrului Nottara.
Actorul şi pictorul Ştefan Sileanu s-a născut pe 15 noiembrie 1939 la Cislău, judeţul Buzău.
În anul 1965, după ce a absolvit Institutul de Teatru, a ales profesia de actor. A jucat la început la Cluj şi la Târgu Mureş, apoi, din 1976, la Teatrul ‘Nottara’ din Bucureşti. A creat şi creează roluri memorabile în spectacole ca: ‘Sub zodia turnătorului’ (2003), titlu sub care regizorul Octavian Greavu a reunit piesele ‘Girodina’, ‘Circuitul normal’ şi ‘Uşa’ ale dramaturgului francez Jean-Claude Carriere, ‘Război şi pace’ după Tolstoi (rolul prinţului Andrei Bolkonski), ‘Pădurea’ de Ostrovski (regizor Tudor Mărăscu, 2005), în care joacă alături de fiica sa, Ana-Maria Sileanu. La fel a fost şi rolul ‘senatorului’ din filmul ‘Despre morţi numai de bine’, al lui Claudiu Romila, care la a opta ediţie a Festivalului Internaţional de Film Poliţist şi Programe de Televiziune ‘Detective Fest’, de la Moscova (19-23 apr. 2006) a obţinut Marele Premiu.
Ştefan Sileanu are un ‘instinct special’ de a intra în pielea personajelor sale, până la identificare, ceea ce îi oferă un loc aparte în lumea scenei româneşti şi, deopotrivă, a producţiei cinematografice de la noi. Timp de 25 de ani s-a dedicat exclusiv scenei, până în 1992, când a reînceput să picteze, având mai multe expoziţii personale şi fiind apreciat de critici şi de public. Admirabilele sale marine de la Constanţa, peisajele din Deltă, cărora li se adaugă peisaje mai recente din Paris, bucură iubitorii de frumos, care îl percep pe actorul Ştefan Sileanu, şi ca poet al culorii, intuitiv şi rafinat, dezvăluindu-şi cu generozitate o altă faţă a personalităţii sale artistice.
Şi-a desfăşurat cea mai mare parte a carierei artistice pe scena Teatrului C. I. Nottara, în piese precum ‘Zodia turnătorului’ de Jean-Claude Carriere, regia Octavian Greavu sau ‘Larry Thompson, tragedia unei tinereţi sau Show must go on” de Dusan Kovacevic , regia Mara Pasici, anunță Agerpres.