Bob McGrath, unul dintre starurile din „Sesame Street”, s-a stins din viață

Bob McGrath, una dintre vedetele care au prezentat „Sesame Street”, s-a stins din viață duminică, 4 decembrie 2022, la onorabila vârstă de 90 de ani.

Bob McGrath a fost unul dintre cele patru persoane angajate pentru a conduce emisiunea pentru copii la sfârșitul anilor 1960. Nefericitul anunț a fost făcut de către familia lui pe contul său de Facebook.

„Bună ziua, prieteni de pe Facebook, familia McGrath are o veste tristă de împărtășit. Tatăl nostru, Bob McGrath, a decedat astăzi. A murit liniștit acasă, înconjurat de familia sa”, au transmis rudele sale.

Despre Bob McGrath

Bob McGrath a fost însoțit de Matt Robinson, care a jucat rolul lui Gordon, Loretta Long, care a jucat rolul soției lui Gordon, Susan, și Will Lee, care l-a interpretat pe domnul Hooper.

Sursă: Muppet Fandom

Potrivit News Corp, Bob McGrath a filmat 460 de episoade pentru „Sesame Street”. El a fost lăudat pentru munca pe care a făcut-o în fața camerei de filmat în toți acești ani, devenind un simbol pentru mulți copii care au crescut în anii ’70, ’80, ’90 și ’00.

Sesame Workshop a transmis un mesaj emoționant pe rețelele sociale despre decesul lui Bob McGrath, care a fost „un membru iubit al familiei Sesame Street timp de peste 50 de ani.”

„Sesame Workshop deplânge trecerea în neființă a lui Bob McGrath, un membru iubit al familiei Sesame Street timp de peste 50 de ani. Membru fondator al distribuției, Bob a întruchipat melodiile din Sesame Street ca nimeni altcineva, iar interpretările sale au adus bucurie și uimire pentru generații de copii din întreaga lume, fie că i-a învățat ABC-ul, oamenii din cartierul lor sau simpla bucurie de a simți muzica în inimile lor.

Un interpret venerat în întreaga lume, vocea bogată a lui Bob a umplut de mai multe ori undele de emisie și sălile de concert din Las Vegas, Saskatchewan și Tokyo. Îi vom fi veșnic recunoscători pentru mulți ani de contribuții creative pasionate la Sesame Street și vom fi onorați că a împărțit atât de mult din viața sa cu noi”, a fost mesajul postat pe contul oficial de Twitter al Sesema Workshop.