Dan Necşulea s-a stins din viață luni, 2 septembrie, la vârsta de 82 de ani. El se numără printre cei mai apreciaţi regizori din România. Arhiva de aur a TVR păstrează peste 100 filme, documentare şi seriale care îi poartă semnătura.

Dan Necșulea a scris istorie în teatrul și filmul de televiziune

În urma tragicului anunț, scriitoarea, scenarista, criticul de film și profesorul Manuela Cernat a scris că regretatul regizor nu avea egal în generația lui de creatori si manageri de televiziune.

Ea spune că Necşulea a fost o „personalitate proteică”, care a lăsat în urmă excepționale filme de lung metraj și piese de teatru în studio.

Totodată, ea amintește că regretatul regizor a întemeiat Studioul de Film al TVR sub egida căruia cineaști de marcă au semnat producții memorabile.

„A plecat spre cer regizorul DAN NECSULEA, unul dintre cei mai talentați și apreciați teleaști ai României pre și post decembriste. Personalitate proteică, lasă în urmă excepționale filme de lung metraj și piese de teatru în studio. Ctitor pasionat, a întemeiat Studioul de Film al TVR sub egida căruia cineaști de marcă au semnat producții memorabile, de la Mircea Veroiu la Dan Pița și Nicolae Mărgineanu. Spirit generos într-o lume a concurenței feroce și neloaiale, a înființat Asociația Profesioniștilor de Televiziune din România care vreme de aproape un sfert de secol a organizat pentru breasla teleaștilor prestigiosul concurs al Premiilor Naționale de Televiziune.

Realizator sau producător de documentare și seriale premiate în țară și în străinătate, a fost fără îndoială unul dintre cei mai străluciți reprezentanți ai televiziunii publice. Acum, când nu mai este printre noi, privind în urmă, putem afirma că Dan Necșulea nu a avut egal în generația lui de creatori si manageri de televiziune.

Dumnezeu să îl odihnească în Lumina Lui. Condoleanțe și întreaga mea compasiune minunatei sale soții și parteneră de proiecte, doamna Lucia Hossu Longin, precum și întregii familii”, a transmis Manuela Cernat.

Amintim că Dan Necșulea a fost președintele Asociației Profesioniștilor de Televiziune din România. Numeroase filme și piese din Filmoteca TVR îi poartă semnătura.

Dan Necșulea
Dan Necșulea

Televiziunea Română regretă dispariţia respectatului cineast

O reacție a venit și din partea jurnalistei TV Marilena Rotaru. Ea subliniază că regretatul regizor a fost unul din creatorii programelor pentru care televiziunea a fost o mare pasiune slujită cu prețul sacrificiului de sine.

La rândul ei, Televiziunea Română a transmis că regretă dispariţia respectatului cineast, potrivit unui anunț publicat pe site-ul TVR.

Slujba de înmormântare va avea loc miercuri, 4 septembrie, ora 11:00, la Biserica Icoanei. Cei care l-au cunoscut îi vor putea aduce un ultim omagiu. Înmormântarea va fi la cimitirul Ghencea 2-civil.

TVR Cultural a programat miercuri un spectacol adaptat şi ecranizat de regretatul regizor

În ziua de miercuri, 4 septembrie, de la ora 22:00, TVR Cultural a programat spectacolul „Stâlpii societăţii”, de Henrik Ibsen. Spectacolul a fost adaptat şi ecranizat în anul 1988 de către regizorul Dan Necşulea.

Din distribuţie fac parte câteva dintre cele mai mari nume ale scenei româneşti. Este vorba despre: Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Silvia Popovici, Irina Petrescu, Mariana Buruiană, Traian Stănescu, Gheorghe Cozorici, Marcel Iureş, Virgil Ogăşanu, Constantin Dinulescu, Matei Gheorghiu, Marian Hudac, Alfred Demetriu, Zoe Muscan, Agata Nicolau – Iliescu, Violeta Berbiuc.