Doliu în România! Jurnalistul Florin Avram s-a stins din viață
Doliu în România! Florin Avram s-a stins din viață în noapte de 7 noiembrie spre 8 noiembrie. A murit subit la doar 54 de ani.
Fratele său, Avram Sorin a făcut nefericitul anunț prin intermediul rețelelor sociale.
„Florin a fost un om bun. Așa mi-au transmis mai toți cei care m-au sunat imediat cum au aflat că Florin a murit în noaptea de 7 spre 8 noiembrie și care au adăugat că se află în stare de șoc. Unii dintre cei care mi-au transmis condoleanțe au făcut-o doar prin mesaje, spunîndu-mi că nu pot vorbi la telefon pentru că plîng. (…)
Florin a respectat-o foarte mult pe soția sa, Mihaela, și l-a iubit enorm pe fiul lor, Andrei. Și-a iubit enorm și mama, care acum, biata de ea, trebuie să ducă mai departe povara morții celui de-al doilea copil, din cei patru pe care i-a adus pe lume și pe care i-a crescut cum s-a priceput ea mai bine alături de tata, care a plecat la cele veșnice în 1989.
Ca mai de fiecare dată aparențele înșală: chiar dacă nu era o persoane pusă mereu pe fugă, Florin s-a grăbit să plece din această lume la numai 54 de ani. Păcat, mare păcat”, a scris fratele său pe Facebook.
Postarea sa a strâns sute de comentarii în scurt timp. „Sincere condoleanțe familiei!!” / „Condoleanțe! Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!” / „Sorine….Sorine…Citesc și nu pot crede…Dumnezeu să l aibă pe Florin în paza lui ! Condoleanțe și Dumnezeu să l odihnească în pace! Asta e viața.Trebuie să fim tari și să mergem înainte pînă cînd ne vine rândul…” / „Veșnică AMINTIRE… Odihnă deplină. În PACEA Divină!” / „Dumnezeu să-l ierte! Condoleanțe!”
Moment de reculegere în memoria lui Florin Avram
Florin Avram a lucrat ca redactor de știri și ca realizator de emisiuni la Radio Top Suceava, încă de la înființarea sa (6 decembrie 1991). „Și-a făcut cu conștiinciozitate treaba și a fost un foarte bun coleg, iar lucrul acesta îl pot spune absolut toți cei cu care a interacționat”, a reamintit fratele său.
El coordona departamentul de știri. De peste 30 de ani, a fost vocea care aducea informații noi în casele sucevenilor.
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a început conferința de presă de miercuri, 8 noiembrie 2023, cu un moment de reculegere ținut în memoria jurnalistului.
„Radio Top Suceava deplînge moartea fulgerătoare a celui care a fost Florin Avram. Florin, care a împlinit 54 de ani pe 1 aprilie, a murit în noaptea de 7 spre 8 noiembrie 2023, fără ca nimic să fi anunțat acest lucru. Florin a lucrat ca redactor de știri la Radio Top încă de la înființarea postului de radio, pe 6 decembrie 1991.
Florin a fost un foarte bun coleg, iar mărturie în acest sens pot depune zecile de oameni care de-a lungul timpului au lucrat la postul nostru de radio. Florin a fost un om serios, care și-a văzut de fiecare dată de treaba lui.
Pe lîngă activitatea la Radio Top, Florin Avram a avut o contribuție semnificativă și la redactarea săptămînalului Jupânu`. Radio Top regretă profund pierderea unui coleg deosebit, iar golul lăsat de el este greu de crezut ca va putea fi acoperit. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, au transmis jurnaliștii de la Radio Top Suceava.