Doliu la nivel mondial! Un nume greu a murit recent. Toată lumea o cunoștea

Doliu

SURSA FOTO: Dreamstime

Momente grele pentru lumea artistică mondială. Variety a anunțat cu greutate vestea tragică cum că Marlyn Bergman, artista care a câștigat premiile Oscar și Grammy pentru vresurile melodiilor „The Way We Were” și „In the Heat of the Night”, a trecut în neființă.

Artista a părăsit scena vieții la vârsta de 93 de ani. Aceasta este cunoscută inclusiv pentru cântecele din filmul „Yentl”, ale căror versuri le-a scris împreună cu soțul ei, Alan Bergman.

Bergman a fost prima femeie preşedinte a consiliului American Society of Composers, Authors and Publishers (ASCAP), un post pe care l-a deţinut între 1994 şi 2009.

Alan şi Marilyn Bergman

Hiturile anilor ’70 și ’80

Împreună cu soţul ei, Alan Bergman, a scris versurile unora dintre cele mai populare cântece din anii 1960, ’70 şi ’80, continuând să scrie şi în anii 2000.

Au fost nominalizaţi la Oscar de 16 ori şi au câştigat de trei ori (pentru „Way We Were”, „Windmills” şi întreaga coloană sonoră a filmului „Yentl”).

Soţii Bergman au fost colaboratori ai compozitorilor Michel Legrand (la filme precum „Windmills”, „Yentl” şi „What Are You Doing the Rest of Your Life?”, „How Do You Keep the Music Playing?”) şi Marvin Hamlisch („The Way We Were”).

Marilyn şi Alan Bergman au fost incluşi în Songwriters Hall of Fame în 1980 şi au primit Johnny Mercer Award în 1997.

„In the Heat of the Night”, cântat de Ray Charles, a fost marea lor revoluţie în film, la care au colaborat cu compozitorul Quincy Jones în 1967.

Au urmat numeroase filme cu Legrand, inclusiv „The Thomas Crown Affair”, „The Happy Ending”, „Pieces of Dreams”, „Summer of ’42”, „Best Friends” şi „Yentl”.