Doliu în România! Teodor Corban, cunoscut pentru rolul din filmul „Aferim”, s-a stins din viață
Teodor Corban, devenit celebru pentru rolurile din filmele „Aferim”, „După dealuri” sau „Poziţia copilului”, s-a stins din viață la doar 65 de ani. Nefericitul anunț a fost făcut de către criticul de artă Oltița Cîntec pe rețelele sociale.
„S-a stins Teodor Corban. Actorul. Cel pe care-l știe toată lumea din „Aferim”, unde juca rolul principal, zapciul Costandin. Un film în care a strălucit în toată splendoarea lui interpretativa. O producție laureată cu Ursul de Aur la Berlin și cu o grămadă de Premii Gopo, unul dintre ele chiar pentru prestația lui Teo, cum i se adresau apropiații.
„Eu sunt un tip mai sensibil, am umor, sunt mai introvertit”, zicea într-un interviu. La hobby-uri menționa întotdeauna muzica, tenisul, muntele şi şofatul. Rolul care i-a sporit atât de mult popularitatea (e atuul imbatabil al filmului în fața teatrului!) l-a refuzat inițial.
Ca sa vezi ironia profesiunii! Ezitările veneau din faptul că nu știa să călărească, dar a învățat și dup-aia a construit personajul strașnic pe care l-am văzut cu toții pe ecrane. În discursul de la Premiile Gopo le-a mulțumit celor doi cai distribuiți în supporting role.
Avea mult umor, un umor mucalit, deștept, elaborat! Drum lin către stele, Teodor Corban! Îți simțim deja lipsa”, a scris, marți dimineața, Oltița Cîntec pe contul ei de Facebook.
Despre Teodor Corban
Teodor Corban s-a născut pe data de 28 aprilie 1957, la Iaşi. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în 1985, la clasa profesorului Dem Rădulescu – Dragoş Galgoţiu. Între 1985 şi 1988, a fost actor pe scena Teatrului „V. I. Popa” din Bârlad, apoi a jucat la Teatrul Dramatic din Constanţa. Din 1989, a fost angajatul Teatrului Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi.
La Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi a fost aplaudat în numeroase roluri: Prietenul – „Scadenţa” de Elias Canetti, regia Ovidiu Lazăr, 1989, Costică Hazliul, Bondici – „Chiriţa în balon” şi „Chiriţa în Iaşi” de Vasile Alecsandri, regia Ovidiu Lazăr, 1990, Oculistul – „Carol” de Slavomir Mrozek, regia: Irina Popescu Boieru, 1990, Naufragiatul mic – „În largul mării” de Slavomir Mrozek, regia Irina Popescu Boieru, 1990, Rudolf – „Serpentina” de Tankred Dorst, regia Ovidiu Lazăr, 1990, Prospectorul – „Nebuna din Chaillot” de Jean Giraudoux, regia Irina Popescu Boieru, 1991, Dominic – „O întâmplare provincială” de L. Roseba, regia Ion Sapdaru, 1991, Ricardo – „Filomena Marturano” de Eduardo de Filippo, regia Eugen Mercus, 1992, Anucichin – „Căsătoria” de Nikolai Vasilievici Gogol, regia Dan Victor, 1996, Caliope – „Muza de la Burdujeni” de Costache Negruzzi, regia Sorana Coroamă Stanca, 1996, Pera Calenici – „Doamna ministru” de Branislav Nuşici, regia Horea Popescu, 1998, Profesorul – „Lecţia” de Eugen Ionescu, regia Ion Sapdaru, 1998, Peter Stockmann – „Un duşman al poporului”, de Arthur Miller(adaptare după piesa lui Henrik Ibsen), regia: Claudiu Goga, 2016, Ridolfo – „Cafeneaua” de Carlo Goldoni, regia Silviu Purcărete, 2016, Gunoierul – „Gunoierul” de Mimi Brănescu, regie colectivă, 2018, Tatăl lui Robert – „Acasă la tata” de Mimi Brănescu, regia Claudiu Goga, 2019, Căpitanul – „Trei”, adaptare scenică de Teodor Corban, Constantin Puşcaşu şi Ionuţ Cornilă după „Trei pe un balansoar” de Luigi Lunari, regia Teodor Corban, 2020, Aleksandr Vladimirovici Serebreakov -„Unchiul Vanea” de A.P. Cehov, regia Claudiu Goga, 2020, Nunzio – „Terminal: Brazilia” de Spiro Scimone, regie colectivă, 2022.
În film a jucat în „Aferim!” (2015) – Costandin, „Un etaj mai jos” (2015) – Sandu Pătraşcu, „Betoniera” (2013) – poliţist secţia 1, „O vară foarte instabilă” (2013) – şeful, „Poziţia copilului” (2013) – dl. Şerban, „După dealuri” (2012) – inspectorul, „Bora Bora” (2011) – inspectorul, „De azi înainte” (2011) – Constantin, „Portretul luptătorului la tinereţe” (2010) – Maior Teodor, „Amintiri din Epoca de Aur 1 – Tovarăşi, frumoasă e viaţa!” (2009) – Primarul, „Amintiri din Epoca de Aur 2 – Dragoste în timpul liber” (2009) – Primarul, „Francesca” (2009) – Ion, „The Yellow Smiley Face / Faţa galbenă care râde” (2008) – Florin Popescu, ”4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile” (2007) – Receptioner Unirea, ”California Dreamin’ (nesfârşit)” (2007) – secretarul de stat, ”A fost sau n-a fost?” (2006) – Virgil Jderescu, „Lombarzilor 8” (2006) – inginerul constructor Vasile Matei, ”Călătorie la oraş” (2003) – Primarul,
A fost recompensat cu: Premiul Excelenţa în domeniul cultural-artistic – „Seara valorilor” 2015, Premiul la categoria ARTE, Gala „Oamenii Timpului” – 2015, Premiul pentru Cel mai bun actor in rol principal pentru rolul Costandin din filmul „Aferim!” -Gala Premiilor Gopo 2016, A avut colaborări cu TVR, Radio Iaşi, Radio HIT.